Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul ești tu!

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 mai 2013 ·

Sunt zile în care simt cât de aproape de catastrofă suntem, iar asta e una dintre ele. Cu toate acuzele ce mi s-au adus, cum că nu mi-aș iubi neamul, țara, c-aș fi trădătoare și că-i vorbesc de rău pe români, cu toată bunăvoința, n-am găsit argumente pentru care i-aș vorbi de bine.

Repet, azi e una dintre acele zile în care aș stârpi trei sferturi din viețuitoarele bipede care populează Grădina asta a Maicii Domnului (ce i-o fi venit Papei să ne amăgească așa de rău, nu pot pricepe), fără milă și remușcare. Îmi imaginez uneori că am super-puteri și că aș aduna toate specimenele suspectate de a fi veriga lipsă dintre om și maimuță, le-aș ridica asemenea lui Superman până-n spațiu și le-aș lăsa acolo pentru eternitate, să se aleagă praf stelar de ele, îngrășământ pentru vreo planetă îndepărtată pe care-ar putea răsări peste 1 miliard de ani speranța vieții, materializată printr-o bacterie primitivă.

Cum m-aș putea oare mândri și cum aș putea iubi o adunătură de vite încălțate ce plâng și bălesc la televizor de mila unui borfaș analfabet, unui mitocan misogin care-a furat de la statul român, care stat român ești și tu, vită încălțată, bubalină andină fără creier și judecată ce bocești acum de grija lui Becali, a mațelor lui sensibile dezobișnuite de fasole și cârnații pe care tu chiar crezi că-i mănâncă el la pușcărie, de margarina pe care tu presupui c-o înghite, dar cu care poate nici pantofii nu și i-ar face? Cu ce e mai de compătimit familia lui care oricum va trăi și de acum încolo tot în lux grație banilor dosiți prin bănci străine, sau îngropați pe moșii pentru că Becali e exact genul care și-ar îngropa la propriu banii, bani furați de la fiecare dintre noi, bani furați de la gura copiilor tăi, a bătrânilor din azile, a bolnavilor din spitale, decât familia ta care-și târăște zilele de la un salariu la altul ? De ce nu vrei tu, smiorcăitule, milos

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 39 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 12 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 24 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum o ora
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 24 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 17 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului

Mediafax acum 16 minute
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie şi respectarea

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°