Inclusiv prin proteste precum recentul lanţ uman, Barcelona şi Madrid se confruntă în idei care au asociate numere. O istorie a acestei confruntări identitaro-economice:
Pe 11 septembrie a avut loc, în Catalonia, un lanţ uman pentru independenţă. Conceptul nu este nou, a fost deja utilizat de actualele state baltice independente – Estonia, Lituania şi Letonia, în 1989, în timpul ultimelor zile înainte de descompunerea URSS. Era vorba de vizualizarea unei dorinţe de libertate şi de reafirmare a culturii proprii, pe care mulţi locuitori ai statelor respective o considerau imposibil de obţinut de la o URSS absolutistă şi care voia să rusofonizeze. Se poate argumenta, bineînţeles, că actualul stat spaniol democratic este foarte departe de cel ruso-sovietic şi că, în străinătate, este perceput, în general, ca o ţară modernă şi dinamică, avînd infrastructuri bune şi o calitate bună a vieţii.
Problema e că aceeaşi calitate a vieţii este serios ameninţată acum de o criză economică fără precedent, iar Spania poate prezenta Catalonia ca pe o regiune bogată, dar nesolidară, care vrea să-şi abandoneze vecinii istorici, într-un moment dificil pentru patrie. Pentru mare parte din spanioli şi pentru presa şi politicienii ce susţin ideea unei Spanii mari, este vorba de păstrarea unei naţiuni unite, pentru a depăşi conjunctura economică negativă – este nevoie de o cumulare a eforturilor, nu de o dezbinare. Va exista, aşadar, un adevărat război al cifrelor. Cum s-a ajuns la aceste divergenţe?
Chestiunea lingvistică
În Spania de astăzi, oricine nu este pentru limba spaniolă şi capitala la Madrid este prezentat drept naţionalist; aşa sînt numiţi bascii sau catalanii. Se pleacă de la ideea că Spania este o veche naţiune, unde se vorbeşte spaniolă în ansamblul său – deşi în diverse regiuni se vorbesc alte limbi. Puţini ştiu că aproximativ un sfert dintre cetăţenii