Calcule febrile în grupurile parlamentare ale partidelor politice, cu câteva ore înainte de votul moţiunii. Cum la o moţiune cea mai grea sarcină o au iniţiatorii, care trebuie să strângă 236 de voturi (cât reprezintă jumătate plus unu din numărul total al senatorilor şi deputaţilor), PSD şi PNL şi-au numărat, în această dimineaţă, propriile trupe înainte de a-i număra şi pe trădătorii din tabăra cealaltă cu ajutorul cărora să dea asaltul asupra Cabinetului Boc.
Rezultatul, comunicat pentru gândul de şeful grupului parlamentar PSD din Camera deputaţilor, Mircea Duşa, a fost că cele două partide au împreună doar 211 parlamentari, în condiţiile în care lipsesc doi pesedişti. Aceştia sunt Cătălin Voicu (aflat în arest şi titular, în continuare, al fotoliului de senator, din care poziţie este socotit în calcularea cvorumului de şedinţă) şi Victor Surdu (bolnav). Pe parcursul zilei de ieri atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu dăduseră asigurări, la televizor, că opoziţia a reuşit să racoleze suficienţi parlamentari din tabăra cealaltă ca să-şi treacă moţiunea. (F.N.)
Calcule febrile în grupurile parlamentare ale partidelor politice, cu câteva ore înainte de votul moţiunii. Cum la o moţiune cea mai grea sarcină o au iniţiatorii, care trebuie să strângă 236 de voturi (cât reprezintă jumătate plus unu din numărul total al senatorilor şi deputaţilor), PSD şi PNL şi-au numărat, în această dimineaţă, propriile trupe înainte de a-i număra şi pe trădătorii din tabăra cealaltă cu ajutorul cărora să dea asaltul asupra Cabinetului Boc.
Rezultatul, comunicat pentru gândul de şeful grupului parlamentar PSD din Camera deputaţilor, Mircea Duşa, a fost că cele două partide au împreună doar 211 parlamentari, în condiţiile în care lipsesc doi pesedişti. Aceştia sunt Cătălin Voicu (aflat în arest şi titular, în continuare, al fotoliului de senator, din care poziţie e