Am scris de nenumărate ori că guvernul rezultat din faimoasa împărţire pe din două a ţării de către o majoritate politică de peste 70% e cel mai impotent din istoria noastră postrevoluţionară. După ultima inspecţie de la FMI, cu riscul de a mă transforma într-o Cassandră cu pantaloni şi 43 la pantofi, mai există câteva argumente cât se poate de concrete în susţinerea afirmaţiei de mai sus.

- Am ajuns să ne împrumutăm până şi de bani de salarii şi de pensii de la FMI. Asta înseamnă că suntem pe buza incapacităţii de plată. Investiţiile de stat practic nu mai există, nici măcar la capitolul "planuri de viitor". Obiectivul imediat e să nu ne omorâm între noi pentru mâncare şi să nu jefuim hypermarketurile, fiel ele călcate sau nu de mâţe şi guzgani prin rafturi.

- După ce ne-a îngenuncheat (atât prin modul în care ne-a făcut să cerşim noi banii, cât şi prin valoarea împrumutului), odată cu acceptul dat aşa-zisului Cabinet Boc de a băga creditu-n consum, FMI preia cât se poate de oficial, în transmisie directă la tv, cârma mustăriei de stat. Practic, de ieri nu mai avem guvern, suntem pe pilot automat. Interfaţa acestuia cu plătitorii biletelor de călătoriei spre nicăieri se cheamă BNR.

- Majoritatea parlamentară a lu' Peşte prăjit nu mai are puterea nici măcar să se prefacă a conduce prin ordonanţe de urgenţă. Aşa că-şi propune (declarativ, deocamdată) asumarea răspunderii guvernamentale pentru nişte legi pe care, pe baza aritmeticii parlamentare simple, le-ar putea adopta într-o săptămână fără să călipească.

- Fiindcă Titanicul are musai nevoie de-un şef de orchestră care să ţină pasagerii ocupaţi până intră apa-n toate crăpăturile hărăbaiei care se scufundă, interjecţia Boc anunţă ferm, cu două ceasuri înainte să i se ia cheile trezoreriei, majorarea pensiilor de la 1 octombrie. Luptătorul cu criza s-a ascuns prin oboarele ş