Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Construcţiile, în cădere liberă

Publicat in Adevarul, luni 25 ianuarie 2010 ·

Patronatele din domeniu spun că anul 2010 va aduce o scădere de aproximativ 9%, dar şi noi concedieri. În 2009, această piaţă s-a diminuat cu 17% şi au fost concediaţi 70.000 de muncitori, iar lucrurile se vor înrăutăţi în primul semestru al acestui an.

Intrarea în insolvenţă sau faliment a unui număr de 20.000 de companii cu activităţi în domeniul construcţiilor pe parcursul anului 2009 a atras după sine concedieri masive.

„S-a ajuns de la 420.000 de salariaţi în luna ianuarie 2009 la 350.000 le finalul anului, iar 2010 va mai lăsa încă 40.000-50.000 de muncitori din construcţii fără loc de muncă", apreciază Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO).

Unul dintre principalele motive pentru această tendinţă este faptul că bugetul a fost aprobat cu două luni întârziere, lucru care a împiedicat lansarea unor pro­iecte noi. „Astfel, primele două trimestre sunt compromise", spune Laurenţiu Plosceanu.

Reduceri de preţ minore

Pot respira uşuraţi angajaţii producătorilor de ciment, betoane şi alte produse din aceeaşi categorie, domeniu din care nu se vor face concedieri. Cel puţin aşa apreciază Mihai Rohan, preşedintele Patronatului Industriei Cimentului CIROM. Totuşi, acesta estimea­ză o reducere a producţiei cu 5-10%. Tot o scădere a­pre­­ciază şi Marius Marin, vi­­cepreşedintele Asociaţiei PROBCA, care se aşteaptă la o diminuare de 5-7% a pieţei de BCA.

În plus, conform aprecierilor producătorilor, preţurile materialelor de construcţii au ajuns aproape de minimumul posibil, astfel încât reducerile de cost nu vor mai depăşi 2-3%, atâta vreme cât costul utilităţilor rămâne la nivelul actual. O evoluţie de acest tip este aşteptată atât pentru BCA, cât şi pentru ciment, potrivit reprezentanţilor CIROM şi PROBCA. Anul trecut, preţul BCA a scăzut cu 18% faţă de 2008, iar cel al cimentului cu 5

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 36 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 51 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°