Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Distracţia se mută de pe ştrand în club

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

Odată cu venirea toamnei, petrecăreţii de weekend lasă party-urile în aer liber pentru oferta cluburilor din oraş. Patronii cluburilor promit tinerilor arădeni, pentru sezonul rece, petreceri cu invitaţi de marcă. Proprietarii localurilor susţin că sunt în tratative avansate cu mulţi DJ, dar şi solişti cunoscuţi de pop, house şi rock pentru serile de vineri, sâmbătă sau duminică de toamnă şi iarnă. „Tinerii din ziua de azi sunt pretenţioşi şi le vom pregăti super-petreceri. Dacă ei fac un efort şi vin la noi şi cheltuie bani, şi noi trebuie să ne ridicăm şi să facem faţă pretenţiilor”, a declarat Anton Kiss, reprezentantul unui club.

Chiar şi meniurile cluburilor sunt, mai nou, făcute pentru a-i ţine pe clienţi la petrecere până în zori. Astfel, la o sticlă de whisky, primeşti şase doze de energizant,  iar totul ajunge la 155 de lei. „Ofertele la băuturi sunt rentabile, pentru că ne strângem patru oameni şi cumpărăm o sticlă de whisky. Deşi câştigăm mai puţin în această perioadă, cred că merită să ne distrăm măcar în weekend. La distracţie nu putem renunţa definitiv”, a mărturisit Alexandru Gag, un arădean.

Karaoke şi DJ-i

Tinerii arădeni spun că, în medie, cheltuie 100 de lei într-o noapte în club. „Mie îmi ajung100 de lei. Noroc că intrarea este gratuită”, a spus Crina Mihai. Atunci când localurile de outdoor de pe ştrandul Neptun se vor închide până la vara viitoare, tinerii arădeni vor putea să petreacă într-unul din cele şase cluburi indoor. Fiecare dintre acestea organizează petreceri cu muzică house, retro sau chiar karaoke. Tinerii se înghesuie mai ales în clubul Parchouli, urmat în top de Noise, Renaissance, Papa Joe, Wings şi Gaia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

News.ro acum 33 minute
Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Română” suma de 1.961.165 mii

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°