Europa de Est are inca un aliat impotriva crizei economice, ministrul britanic de finante alaturandu-se liderilor politici care cer acordarea de ajutor special tarilor din regiune.
Ministrul britanic de finante Alistair Darling a solicitat oficialilor Uniunii Europene sa majoreze fondurile alocate pentru sprijinirea tarilor care se confrunta cu dificultati financiare, punand accentul asupra problemelor fostelor tari comuniste, scrie Bloomberg.
Darling a spus ca trebuie canalizate mai multe resurse catre o linie de finantare speciala creata de UE si catre Fondul Monetar International (FMI), resurse de care sa beneficieze tarile din estul continentului european. De asemenea, oficialul britanic a cerut bancilor centrale sa sprijine mai mult nevoile de finantare ale acestei regiuni.
"Prioritatea noastra trebuie sa fie sprijinirea celor mai vulnerabile tari in fata socului generat de criza financiara globala, incepand cu cele aflate foarte aproape de noi, in Europa", a declarat ministrul de finante de la Londra.
Apelul sau vine in conditiile in care liderii europeni au respins, saptamana trecuta, solicitarile privind un plan special de ajutorare a Europei de Est si cererea Ungariei referitoare la un credit de 180 mld. euro acordat economiilor din fostul spatiu comunist.
Romania a anuntat ca are nevoie de finantare externa pentru a-si acoperi deficitul de cont curent, in timp ce Letonia ar putea intra in faliment national in urmatoarele trei luni daca urmatoarea transa din imprumutul contractat de la FMI va fi furnizata cu intarziere. Intr-un studiu recent, FMI a identificat 26 de tari la nivel global care ar putea avea nevoie de finantare externa.
"Pentru a ajuta tarile cele mai vulnerabile trebuie sa majoram finantarea pusa la dispozitia FMI si a celorlalte institutii financiare multilaterale, prin intensificarea cooperarii intre