Şeful pentagonului, Chuck Hagel suţine că scutul antirachetă al NATO în Europa este necesar în pofida speranţelor apărute în urma acordului preliminar cu Iranul asupra programului său nuclear.
Declaraţia a fost făcută în cadrul unei videoconferinţe la care au participat Chuck Hagel şi omologul său rus, Serghei Şoigu. Cu prilejul întâlnirii avute pe 9 august la Washington, la apogeul tensiunilor ruso-americane provocate de afacerea Snowden şi criza din Siria, ei au decis să introducă principiul discuţiilor periodice prin videoconferinţă pentru 'a menţine deschise dialogul şi cooperarea în apărare', informează Mediafax.
În cursul acestei discuţii, secretarul american al apărării a ”apreciat că planul de acţiune al (Grupului) P5+1 nu elimină necesitatea pentru Statele Unite şi aliaţii săi europeni de a continua să pună în aplicare proiectele lor de apărare antirachetă în Europa”, a menţionat Pentagonul în comunicat.
Chuck Hagel a 'insistat asupra faptului că proiectele antirachetă americane şi ale NATO nu prezintă nici o ameninţare la adresa Rusiei', potrivit documentului citat.
NATO intenţionează să desfăşoare în Polonia şi România rachete antibalistice, oficial pentru a face faţă Iranului, suspectat că produce rachete balistice şi arma nucleară, lucru respins categoric de Teheran.
La sfârşitul lui noiembrie, un acord preliminar a fost semnat între Republica Islamică şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) care prevede încetarea activităţilor nucleare pe durata negocierilor pentru un acord definitiv cu privire la programul nuclear al Teheranului.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat că acest acord, dacă va fi încheiat, va face inutilă amplasarea scutului antirachetă al NATO, căruia Moscova i se opune de mai mulţi ani.
Şeful pentagonului, Chuck Hagel suţine că scutul ant