Poate că episodul ar fi trebuit ignorat, n-ar fi meritat nici o atenţie, dacă câteva televiziuni în căutare disperată de subiecte n-ar fi recurs la popularizarea sa.

Este vorba despre ce s-a întâmplat joi, în faţa locuinţei lui Adrian Năstase, din Zambaccian. În timp ce fostul premier era în operaţie, după tentativa de suicid, împiedicată de un poliţist cu prezenţă de spirit, câţiva juni cu creierele spălate s-au adunat şi au protestat într-un mod oribil pentru orice persoană dotată cu un bagaj minim de bun simţ. Tembelii în cauză, cu aură de spoială civilă, au venit înfofoliţi cu pulovere şi mânjiţi cu ketch-up pe gât, chestiune care dorea să simbolizeze faptul că Năstase şi-ar fi înscenat propria moarte. Nu-mi este clară nici acum semnificaţia protestului: cretinii ăştia erau nemulţumiţi că tentativa n-a reuşit? L-ar fi dorit pe Năstase mort? De ce? Ce culpe i-ar fi afectat? Pe când Năstase era premier şi i se puteau reproşa unele lucruri (pe drept) sau altele (pe nedrept), ei se jucau cu organul care acum le ţine loc de creier, în ţărână. Mă întreb, cât de spontan sau de propriu modului lor de gândire (dacă pot fi suspectaţi că sunt înzestraţi cu aşa ceva) este acest protest despre care cred, mai degrabă, că a fost inspirat de către cei care i-au orchestrat lui Năstase calvarul ultimilor opt ani, nemulţumiţi poate, de faptul că n-au obţinut doar atât.

Evident, cum spuneam, gestul ăsta de tembelism n-ar merita nici măcar amintit, dacă el n-ar dezvălui o faţetă oribilă a societăţii contemporane: aceea de a nu mai crede în nimic, de a nu mai respecta nimic de a fi mânaţi de tentaţia bagatelizării celor mai grave aspecte ale existenţei. Nu vorbesc de faptul că Năstase, ca om, ca persoană, n-ar mai fi meritat o asemenea batjocură ticăloasă, de parcă ceea ce i s-a pus în paharul rezistenţei şi răbdării n-ar fi fost de ajuns. La fel ca şi în cazul super-deşte