1 Iunie are scopul de a menţine adulţii în cuviincioşie faţă de copilărie. Căci dacă o pierdem, am pierdut totul.
Copilăria este o stare deosebită. Nu degeaba ne este dată. Este candoare, este devenire, este drum spre desăvârşire.
Hristos arată că dobândirea sfinţeniei este legată de copilărie: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Paradoxal nu?! Maturii nu devin sfinţi dacă nu vor fi precum copii.
Dar ce anume are copilăria deosebit? Starea de nevinovăţie. Plus o dorinţă de cunoaştere, care moare destul de repede la mulţi maturi, devenind ignoranţă. Aţi sesizat de câte ori întreabă un copil: De ce? Ce e aia? Din păcate, mulţi dintre noi credem că ştim toate răspunsurile, de aceea nu ne mai întrebăm.
Din nefericire, maturii de azi riscă să transforme copilăria în dezastru. Adeseori credem că ei, copilaşii, sunt doar nişte maturi mai mici. De aceea, le cerem să se comporte adeseori ca noi: le întunecăm cerul nevinovăţiei cu norii parşiveniei noastre, le sluţim copilăria punându-i să facă lucruri „de oameni mari” (înjurături, minciuni, în general imoralităţi), îi considerăm micile noastre slugi, le punem arme în mâini, îi exploatăm în interes propriu uneori cu munci istovitoare şi chinuitoare. Ba uneori chiar ne credem dumnezeii vieţii lor: eu te-am făcut, eu te omor se mai aude răcnind prin câte un colţ chinuit de casă.
Desigur, este bine ca un copil să asculte de părinţi, cum spune Apostolul Pavel. Dar tot el completează: Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască. Mai pe scurt, nu le stricaţi copilăria, ci faceţi-le-o frumoasă şi educativă. Căci dacă pierdem copilăria, am pierdut totul.
De aceea, mă bucur că există 1 Iunie. Poate azi e cazul să ne reamintim că şi noi am fost copii cândva. Şi nu cred că ne-am dorit răul, agresivitatea, vi
