Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Racheta a învins sistemul! Povestea incredibilă a primei asiatice câştigătoare într-un turneu de Mare Şlem

Publicat in Pro Sport, luni 6 iunie 2011 ·

Roland Garros-ul are o nouă regină a zgurii. Na Li (foto) adevenit prima jucătoare din Asia care şi-a adjudecat un turneu deMare Şlem, după ce a trecut la Paris de deţinătoarea titlului,Francesca Schiavone, cu 6-4, 7-6/0. O victorie istorică, ţinândcont că i-a adus jucătoarei de 29 de ani un spaţiu generos în"oficioasele" regimului comunist din China.

"Li Na este mândria Asiei". Cinci cuvinte tipărite, răspândite şipreluate, care au devenit mottoul fiecărei publicaţii din China.Vorbele reflectă povestea unui succes istoric pe zgura roşiaticăîntr-un oraş aflat la celălalt capăt al lumii, cu Na Li jucând celmai important rol al carierei de până acum. Între materialele depropagandă, victoria ei s-a strecurat până pe prima pagină. "E,fără îndoială, meritul guvernului chinez, care a investit mulţibani pentru a o trimite în competiţiile mari", se felicită între eioficialii chinezi.

REBELA ALUAT TAURUL DE COARNE

La Paris, Na Li zâmbeşte fericită şi pozează cu trofeul SuzanneLenglen, silueta Turnului Eiffel conturându-se în spatele ei. Înumbra primului titlu de Mare Şlem cucerit stau însă ambiţia şiîncăpăţânarea unei tipe rebele, care a avut curaj să înfrunte unsistem, să îşi asume deciziile şi să trăiască după propriileprincipii. O fire nonconformistă, Na Li s-a revoltat împotrivasistemului de pregătire centralizată, şi în 2008 a luat hotărâreade a se descurca singură. Şi-a făcut propria echipă, şi-a alesantrenorul, pe danezul Michael Mortensen, şi a început să îşiasigure partea financiară. Dacă la început dădea statului peste 65%din ceea ce câştiga, cu timpul, procentul a ajuns la 12, însă aatras cu sine şi criticile locuitorilor din China, care vedeau înrefuzul ei de a se integra într-un sistem ce scoatea pe bandăcampioni la gimnastică şi atletism o lipsă de respect.

MING,XIANG, LI...

Relaţia cu conaţionalii a fo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 24 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°