Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare:Bolnav de Parkinson şi diabetic, îşi creşte singur strănepoata

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Un bătrân din Baia Mare, diabetic şi bolnav de Parkinson, îşi creşte singur strănepoata, a cărei părinţi locuiesc acum într-un garaj. Bătrânul o duce zilnic pe fetiţa de 4 ani la cămin pentru hrană şi educaţie.

Băimăreanul Aladar Fichtel e 67 de ani îşi creşte singur strănepoata de patru ani şi jumătate, după ce mama a lăsat-o temporar în grija bunicillor. Bolnav de Parkinson şi diabetic, supraponderal, abia mişcându-se prin casă, bărbatul spune că el, împreună cu soţia lui s-au ocupat cum au ştiut mai bine de copil şi au considerat-o pe micuţă ca o minune ce a intrat în viaţa lor.

O creşte de la trei luni

Omul începe să povestească că, atunci când micuţa Iulia avea numai trei luni, mama acesteia a spus că trebuie să meargă la Cluj pentru nişte analize şi a vrut să lase bebeluşul la bunici, adică la fiul lui Aladar. „A lăsat-o acolo, dar femeia care stă acum cu fiul meu şi care nu este mama nepotului meu, nu prea îi plac copiii mici. Atunci am luat eu şi soţia mea bebeluşul, pentru câteva zile”, povesteşte el.

Fetiţa însă a rămas în continuare la ei, chiar dacă mama acesteia s-a întors de la analize. „Mai are acasă încă trei copii, cu alţi soţi, nu cu nepotul meu. Noi am zis să o mai lase la noi o vreme”, mai spune el. Aşa au şi făcut, iar fetiţa a stat la ei, iar acum are patru ani şi jumătate. Cei doi bătrâni s-au ocupat foarte bine de creşterea ei. Din păcate însă, în urmă cu două luni, bătrâna s-a stins din viaţă, iar Aladar a rămas să crească singur copila.

Afectat încă de moartea soţiei, omul a început să se gândească la propriul lui sfârşit, iar acest lucru îl face să fie exterm de îngrijorat în legătură cu soarta fetiţei, după ce el nu va mai fi. „Am crescut-o de la trei luni. Împreună cu soţia îi schimbam scutecele, o hrăneam, ne-am ocupat de ea cum am ştiut mai bine. Acum ea s-a dus. Dacă mă duc şi eu, ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°