Mulţi antrenori refuză competiţia numărul doi a ţării, Cupa României, campionatul fiind primordial în opinia majorităţii. Chiar se născuse o glumă pe vremuri, spusă în principiu de echipele din ligi inferioare. „Ce să ne mai chinuim cu Cupa, oricum o i-a Steaua sau Dinamo”. Ieri stăteam de vorbă cu Cosmin Bodea, antrenor la Gaz Metan Severin. Nu era dezamăgit de exageratul 0-5 de miercuri seară cu Dinamo, „oricum am jucat cu o echipă remaniată, important e jocul de sâmbătă de la Oradea cu Luceafărul.” Bodea ne-a spus că după un început fulminant cu Drobeta cocoţată pe primele locuri, fără nici un gol primit în 5 etape, a urmat eliminarea Mioveniului în Cupă, victorie plătită scump. „Am câştigat, e drept, dar după un meci epuizant de 120 de minute, cu doi jucători eliminaţi şi cu mine în tribună. A urmat o serie de jocuri fără victorie şi din vârful clasamentului, ne-am trezit o echipă oarecare până acum când am câştigat, greu, 3-2 cu Baia Mare. Acum am picat cu Dinamo. Nu la Severin cum era normal, cu un stadion arhiplin ci la Bucureşti, cu tribune goale şi meci terminat la miezul nopţii. Şi atunci, ce rost îşi are Cupa”?, se întreabă retoric Cosmin Bodea.
Bătuţi, eliminaţi şi cu absenţe multe
Şi FC Braşov se poate plânge după meciul din Cupă de la TG. Jiu. O deplasare lungă, extenuantă, un meci ce parcă nu se mai termina şi un arbitraj golănesc al aşa zisului cavaler al fluierului, Radu Petrescu. Faze asemănătoare judecate cu două sau mai multe unităţi de măsură, ploaie de avertismente ce vor avea urmări în timp, dar şi două eliminări care vor cântări greu în următoarele etape jucate de braşoveni. În plus, o intrare criminală la Cristescu, l-a transformat în spectator în meciul de luni seara cu CFR Cluj. Daniel Isăilă nu îşi revenise nici ieri după dezamăgirea eşecului suferit. „Păcat de efortul băieţilor, păcat de jocul reuşit, căci putem vorbi despre a