Preţul energiei electrice pentru populaţie ar putea scădea cu 5-10% până la finele acestui an, în funcţie de redresarea economică şi de creşterea consumului, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Petru Lificiu, citat de NewsIn.
De regulă, ANRE revizuieşte tarifele reglementate la electricitate de două ori pe an, la 1 iulie şi 1 ianuarie. La finele lunii iunie, Autoritatea a decis ca preţul electricităţii să nu se modifice la mijlocul acestui an, deşi consumul de energie a scăzut cu 8,8% în primele şase luni.
Lificiu preciza, la acea dată, că această decizie va elimina pericolul unor dezechilibre în sistemul energetic. Oficialul ANRE mai spunea că o eventuală reducere a tarifelor ar putea avea loc mai târziu în acest an, în funcţie de evoluţia pieţei.
Preţul electricităţii a fost modificat ultima dată la 1 iulie 2008, când energia pentru populaţie s-a scumpit cu 4,4%, iar preţul mediu s-a majorat cu 5,3%.
Preţul gazelor nu se modifică
În ceea ce priveşte preţul gazelor pentru populaţie, Lificiu declara, la începutul acestei luni, pentru „Adevărul”, că ANRE are în vedere menţinerea tarifelor actuale pentru tot restul anului, deşi gazele de import se vor scumpi în ultimul trimestru.
ANRE a redus preţului gazelor cu 5% de la 1 iulie 2009, după ce, la 1 mai, gazele se ieftiniseră cu 3%. În primele şase luni ale anului, consumul naţional de gaze a scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.