Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum e promovat rasismul în viaţa de zi cu zi a americanilor, împotriva voinţei lor

Publicat in Adevarul, vineri 13 decembrie 2013 ·

Rasismul în Statele Unite ale Americii este un fenomen general cunoscut, despre care niciun american nu contestă că există, însă unii dintre ei au scos în evidenţă că este mult mai răspândit decât se crede, iar această problemă are metode şi sisteme proprii prin care se propagă şi se manifestă indiferent de trecerea generaţiilor şi de schimbarea mentalităţilor. Chloe Angyal este o tânără femeie americană albă ce locuieşte în Upper West Side, cartier de lux din New York. Blocul în care acesta are apartamentul este unul rezidenţial, cu un portar la intrare – detaliu important, care avea să-i deschidă ochii cu privire la amplitudinea problemei rasismului în Statele Unite.

Angyal este editor al cotidianului britanic „The Guardian”, iar într-unul din materialele sale se autodescrie drept o persoană deschisă, fără convingeri rasiste, dimpotrivă. Aceasta spune că are mulţi prieteni de culoare, pe care-i invită în fiecare vineri la locuinţa ei pentru a lua parte la o seară de degustare de vin şi discuţii. Deşi Angyal nu are probleme cu nuanţa culorii celor din jur, a observat în scurt timp că prietenii ei afro-americani sunt discriminaţi de fiecare dată când o vizitează, chiar înainte de a reuşi să ajungă la întâlnire. Aceştia sunt opriţi de paznic, iar Angyal primeşte de fiecare dată un apel prin care i se solicită consimţământul ca prietenii ei negri să intre în bloc sau să le confirme identitatea, deşi vizitatorii ei de culoare albă pot să circule liberi. Ea a observat un tipar: prietenii ei albi pot veni şi pleca fără să fie opriţi niciodată, chiar dacă portarul nu i-am mai văzut niciodată pe unii dintre ei, iar amicii ei afro-americani sunt opriţi şi trebuie să aştepte în hol confirmarea prin telefon, deşi paznicul i-am mai văzut anterior. Principiul asemănării între persoane Angyal şi-a amintit ce a spus profesorul Peter Mearman de la Universitatea Columbia într-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 56 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 50 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum o ora
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°