Cu Pissy (Pisache), pe numele lui din buletin Emanoil Manolescu, am fost coleg de an, din primul până în ultimul an al Facultăţii de Medicină – Pediatrie din Bucureşti. Era modest, cu mult bun-simţ, foarte inteligent (căuta să nu pară), cu spirit de observaţie, cald, natural, antivedetă. Din această cauză poate, unii nu-l observau, nu atrăgea atenţia. Au fost perioade politice critice, în care unii s-au aventurat, cu speranţa să obţină unele avantaje profesionale sau sociale; el a stat tot timpul deoparte, „în banca lui“, cu distincţie. Am terminat facultatea. El a fost repartizat în provincie. Norocul multora a fost că a apărut „aspirantura“. S-a prezentat la Catedra de farmacologie a Universităţii Bucureşti, condusă de prof. dr. Nini Niculescu, fost asistent al marelui clinician şi terapeut Anibal Teohari. Deoarece făcuse Facultatea de Pediatrie, s-a specializat în farmacologie pediatrică. Pe această linie, a intrat în Facultatea de Medicină, urcând toate treptele ierarhice, până la cea de profesor. Fiind şi pediatru, a colaborat mult cu Clinica de pediatrie „Emilia Irza“, condusă de celebrul profesor Alfred Rusescu. Mi-au povestit colegi comuni, care lucrau acolo, că ţinea prelegeri de farmacologie pediatrică, de o mare valoare didactică şi ştiinţifică. Studenţii îl adorau. A fost atât de apreciat de toate cercurile medicale, încât a fost ales vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale şi decan al Facultăţii de Pediatrie (culmea, era internat la spital deoarece făcuse infarct miocardic; era sub perfuzie când a aflat vestea alegerii sale ca decan). Pe lângă multele calităţi enumerate mai sus, Pissy a avut şi o bosă tehnică excepţională. Îşi făcuse un atelier mai bogat decât al unui meseriaş profesionist. Majoritatea instalaţiilor realizate în vila familiei le-a făcut singur, ajutat de vreun instalator. Mi-a povestit cum, într-o zi, a venit un