Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Portret / Olimpiu Sabău Pop iniţiază studenţii în tainele Dreptului

Publicat in Adevarul, marți 17 august 2010 ·

Olimpiu Sabău Pop a trecut de la meseria de avocat la cea de jurist, tocmai pentru a-şi putea desfăşura şi activitatea didactică. Momentan tânărul conduce Cercul studenţesc de Drept „Bona Fide”, din cadrul Universităţii „Petru Maior”.

Olimpiu Sabău Pop şi-a dorit de mic să împartă dreptatea. Model îi era chiar tatăl său, care a fost judecător, iar în prezent este avocat. La început însă, părinţii l-au sfătuit să urmeze alt drum în carieră. „Tata mi-a recomandat să merg la Univeristatea de Medicină şi a fost un pic dezamăgit când i-am spus că vreau să urmez Dreptul, dar până la urmă a acceptat ideea”, spune Olimpiu Sabău Pop.

Notar public la ţară

După absolvirea facultăţii, mureşeanul a continuat atât pe partea teoretică cât şi pe cea practică a Dreptului. „După absolvirea facultăţii în 2003 am devenit cadru didactic la Universitatea „Petru Maior”. Aici continui cu partea teoretică a Dreptului, în sensul că particip la conferinţe de specialitate sau scriu lucrări în domeniu. Pe partea practică am început cu o carieră în avocatură, iar din 2009 am trecut la notariat, pentru a putea să îmi continui şi cariera didactică”, mărturiseşte Olimpiu Sabău Pop.

Mureşeanul a fost repartizat ca şi notar public în comuna Râciu. „Ce e interesant la ţară e faptul că oamenii de acolo m-au primit în comunitate şi mă salută când mă văd pe stradă. La ţară notarul e văzut încă printre oamenii de vază a satului. Acolo lucrurile sunt mai ordonate din punct de vedere moral decât la oraş”, spune Olimpiu Sabău Pop.

Mureşeanul se simte însă cel mai bine în mijlocul studenţilor, fiind asistent universitar doctor la Universitatea „Petru Maior”. „Am avut până acum circa 3000 de studenţi la seminarii. E foarte frumos, imi place mult să muncesc cu ei. E mai placut să lucrez cu studenţii decât la cabinetul notarial. Mă simt ca un frate mai mare pentru ei, de care şi ascul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 57 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 15 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°