Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEPI a ieşit din proiectul mallului Victoria City din nordul Capitalei şi investeşte în parcul comercial de la Vulcan din zona Trafic Greu

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 iunie 2012 ·

Fondul sud-african de investiţii NEPI, cel mai activ cumpărător de proprietăţi imobiliare de pe piaţa locală în ultimii ani, a renunţat la parteneriatul semnat în iarnă pentru dezvoltarea mallului Victoria City din Bucureşti şi va investi, în schimb, în parcul comercial ce va fi realizat pe platforma Vulcan, în sudul Capitalei.

Cele două proiecte au fost iniţiate de către omul de afaceri canadian Michael Topolinsky, acţionarul companiei Benevo, cel care a cumpărat în urmă cu mai bine de cinci ani terenul de 5,2 hectare al fostei fabrici Textila Dacia de pe bulevardul Bucureştii Noi, iar în acest an a preluat platforma de 7,7 hectare Vulcan din zona Trafic Greu.

Pe primul teren, de la Bucureştii Noi, este prevăzută dezvoltarea unui mall de circa 56.000 de metri pătraţi, în timp ce la Vulcan proiectul este format dintr-un parc comercial de 28.000 de metri pătraţi, jumătate faţă de Victoria City. "Benevo anunţă faptul că NEPI a intrat în proiectul de dezvoltare a parcului comercial Vulcan din Bucureşti. Benevo a cumpărat fosta fabrică Vulcan cu o suprafaţă de 77.000 de metri pătraţi în ianuarie 2012 pentru dezvoltarea unui parc comercial. NEPI deţine o cotă de 50% în acest proiect, iar partenerii vor investi fonduri proprii de circa 20 de milioane de euro în această dezvoltare", au anunţat reprezentanţii Benevo.

Proiectul care va cuprinde un hipermarket de 10.500 de metri pătraţi are stabilită ca dată de începere a construcţiei finalul acestui an, când canadienii speră să înceapă şi proiectul Victoria City, dar fără aportul NEPI. "Dezvoltatorii (Benevo şi CD Capital Partners - n. red.) răscumpără pachetul de acţiuni de 50% deţinut de NEPI în Victoria City şi rambursează întregul capital investit de NEPI în acest proiect. Victoria City înlocuieşte NEPI cu un fond de investiţii imobiliare care deţine 49% din proiect", mai afirmă reprezentanţii Be

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 32 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°