Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Internaţională a Romilor sărbătorită cu depuneri de flori, dansuri şi expoziţii de fotografie

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Timp de două zile, etnicii rromani au fost în centrul atenţiei opiniei publice. Pe lângă bagajul lor cultural, reprezentanţii acestei minorităţi au moştenit o serie de probleme ce ţin de integrarea socială.

În vreme ce la Chişinău Ziua Internaţională a Romilor a fost sărbătorită cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi cu expoziţii de fotografie, la Vulcăneşti, raionul Nisporeni, acolo unde se află una dintre cele mai mari comunităţi din ţară ale acestei etnii, singura festivitate e la gimnaziul de la marginea satului. Vreo 30 de copii îmbrăcaţi în straie ţigăneşti dansează pe muzica de acordeon a profesorului lor de istorie, tot de etnie romă.

„În sat trăiesc circa 1.300 de romi. Singurele obiceiuri rămase sunt păstrate aici, în şcoală. În rest, vechile tradiţii ţigăneşti au dispărut încă de la sfârşitul perioadei staliniste. Nici măcar zălog pe mireasă nu mai punem“, susţine Simion Ibrian, pedagogul cu acordeon.

„Pe vremea mea, de la sfârşitul lui martie până după Paşti toată lumea ieşea în mijlocul satului şi dansa. Fetele erau luate de lăutari, din gospodării, şi aduse cu taraf la joc. Acum oamenii noştri sunt plecaţi la Moscova, la muncă. Dar să veniţi după Paşti, că avem cinci nunţi în sat“, mărturiseşte şi Vasiliţa Ibrian, o pensionară de 63 de ani, care a venit la şcoală să-şi vadă viitoarea noră de 15 ani.

Bătrâna se laudă că toţi romii mai înstăriţi şi-au contractat manelişti din România ca să le cânte la nunţi. „Un vecin îl aduce pe Florin Salam la nunta băiatului. Eu n-am să dau 20.000 de euro ca să-l iau pe Salam. Pentru nepot meu îl aduc pe Cătălin de la Buzău. Mă costă 7.000 de euro, dar cântarea e cadoul meu de nuntă. Am luat banii prin credit, de la bancă. Acum caut limuzină de la Chişinău să-i ducă pe copii la cununie“, mai spune femeia.

Romii sunt discriminaţi atunci când sunt în căutarea unui loc de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 24 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 45 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°