După o carieră frumoasă în sportul cu mingea pe semicerc, profesorul s-a dedicat formării viitorilor sportivi. PROFIL

Născut - 17 mai 1951

Educaţie - Masterat în management şi impresariat sportiv

Experienţă - Handbalist, antrenor, profesor

Familie - Căsătorit, un copil

A devenit handbalist cu acte în regulă în 1963. Trei ani mai târziu, ajungea în echipa de juniori a clubului Dinamo Bucureşti. A reuşit un record, echipa sa câştigând campionatul trei ani la rând. Printre colegi erau viitorii campioni mondiali Adrian Cozma, Dan Marin şi Gheorghe Licu.

S-a transferat apoi la Voinţa Bucureşti, alături de care a jucat în prima ligă, iar anii studenţiei l-au prins la Universitatea Cluj. „Era una dintre puţinele echipe care le ţineau piept celor două mari puteri, Steaua şi Dinamo”, şi-a amintit Ioan Buruc.

Conectat la handbal

De sub Feleac a ajuns la Arad. Se puneau bazele Gloriei. „Aradul era conectat, în acei ani, la fotbal, prin UTA, şi la handbal, prin Gloria. Tribunele erau pline la toate meciurile. Am terminat campionatul de două ori pe locul 5, după formaţiile puternice de atunci, Steaua, Dinamo, Baia Mare, Braşov şi Bacău”, a rememorat profesorul.

Treptat, a făcut pasul spre catedră şi spre banca antrenorilor. Printre şcolile la care a activat se numără şi Generală Nr. 18, actualul „leagăn” al viitorilor handbalişti. „Pot spune că am fost primul profesor de handbal de acolo. Făceam orele de sport în

curtea bisericii”, a adăugat Buruc. Prin mână i-au trecut Doru Filimon, portar de naţională, Weiss, ajuns mai târziu în Germania, Emil Slach, acum om politic, Cristian Ursa, alt component al naţionalei, Ovdiu Aron sau Daniel Irimie. A muncit cu seriozitate ca antrenor de juniori la Clubul Sportiv Şcolar şi la echipele de băieţi, şi la cele de fete. A descoperit-o pe Cerasela Păsculescu