Cu toate minunile lui picturale, cu zarile si etapele devenirii lui, cu caderile in maelstrom si iluminarile, cu sfintii si saltimbancii stransi intr-un cadru, de obicei, procustian, si-ntr-un dialog im/posibil. ...Da, intr-o vara, am fost acasa la Ganju. Ne stiam de vreo trei decenii, ne intalneam la vernisaje, cateodata la atelierul din Armeana, alteori prin vreo carciumioara, in mod sigur, odata pe an, la Mitea Zaim, de Sfantu' Dumitru, patronul gazdei. Acolo (undeva in spatele cinema „Victoria") venea, intr-o vreme, toata floarea cea vestita a artelor si literelor iesene. Predominau pictorii, peretii fiind panotati cu opere de-ale lor, unele chiar atunci vernisate. Eu mai si lipseam la apelul pe care Mitea ni-l dadea cu o zi inainte, dar Val (Gheorghiu), Mitica (Gavrilean), Nelu (Ganju) - niciodata. Dintre muzicieni - Spatarelu, dintre actori - Petrica (Ciubotaru), Sergiu (Tudose), cateodata Dionis (Vitcu). Dintre scriitori - Sandu (Pascu), Mihai (Ursachi), Horica (Zilieru). Uneori trecea, ca o vijelie, conu' Vivi (Vasilache), mai marele avocatilor ieseni, insotit de blandul si bonomul con' Hancu, universitarul. De fapt, astia si erau convivii care se intalneau (cu absente motivate!), in anumite zile si ore, la agapele de la „Bolta Rece" sau de la „Iasul". Si niciodata in alta locanta. Erau ore de fior si ras, de glume cu si fara perdea, nu lipseau intepaturile amicale, dar nici recitalurile - lirice, muzicale, actoricesti - intr-o efervescenta spiritualitate. O, as zice, „Academia libera" redivivus. La intalnirile sarba(u)toresti de la Mitea - nu si la celelalte - Ganju era insotit, de obicei, de doamna lui, care-l tinea intr-o stricta supraveghere. Atat de stricta, incat Nelu cadea intr-o „euhorica" mutenie. Pentru ca, la un moment dat, sa izbucneasca. Atunci, nu era bine sa-l contrazici cu ceva. Timid din fire, se strangea ca un arici, devenea taciturn si impe