Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionela Rotaru este bibliotecara care se implică în acţiuni de voluntariat

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Tânăra este implicată într-un proiect care vizează siguranţa pe internet a tinerilor.

Târgoviştencei Ionela Rotaru îi place să ia parte la tot felul de activităţi şi acţiuni de voluntariat. Vrea să ştie cât mai multe, să înveţe ceva nou şi să contribuie la dezvoltarea personală atât a ei, cât şi a celor din jur. Lucrează ca secretar la Biblioteca Judeţeană, acolo unde şi-a dorit mereu să fie, printre cărţi şi a reuşit să se implice în toate activităţile desfăşurate de istituţie precum lansările de carte, saloanele de carte şi multe altele. Este voluntar al Organizaţiei „Salvaţi Copiii” într-un proiect care vizează furnizarea profesorilor, părinţilor şi copiilor/adolescenţilor de cunoştinţe şi instrumente pentru protecţia în acest nou mediu tehnologic - internetul, dar şi formarea bibliotecarilor din bibliotecile publice pentru oferirea acestor informaţii în centrele de internet cu acces public gratuit din biblioteci. „Activităţile la care iau parte reprezintă un plus la formarea mea permanentă, le fac cu mare plăcere şi cu multă implicare. Voluntariatul îmi ocupă timpul liber într-un mod plăcut, îi ajut cu mare plăcere pe cei care nu au posibilitatea să ajungă la informaţie şi nu numai”, mărturiseşte Ionela Rotaru.

A terminat Facultatea de Ştiinţe Umaniste, specializarea Biblioteconomie şi a ajuns la Biblioteca Judeţeană în urmă cu patru ani de zile, unde a ocupat postul liber de secretar. “Mergeam la biblioteca universităţii, astfel am aflat de postul liber şi nu am ratat ocazia. Aici, colegii mei m-au ajutat să mă integrez şi să înţeleg ce înseamnă o bibliotecă cu adevărat”, spune târgovişteanca.

Ce-i place

“Îmi place tot ce este nou şi, mai ales, îmi plac provocarile, fiecare lucru nou este o experienţă din care ai tot timpul de învăţat. Astfel, simţi că nu trăieşti degeaba. Îmi place să călătoresc şi mai ales să nu fiu niciodată singură

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum 43 minute
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 24 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum 53 minute
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum o ora
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Lupta lui Mike Tyson cu Jake Paul, star de pe YouTube, va fi considerată meci profesionist de box

HotNews acum 54 minute
Mike Tyson (58 de ani, fost campion mondial la categoria grea) și Jake Paul (vedetă de pe YouTube) se vor întâlni pe 20 iulie. Partida de box va fi considerată una profesionistă. Mike TysonFoto: Allen J Schaben/Los Angeles Times / Shutterstock Edito

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°