Daniel SANDRU Multa vreme sustenabil prin trimitere la "decupajele" sociologice referitoare la clivajele ideologice din societatea romaneasca, inca un mit politic postdecembrist sta acum sa cada - este cel al electoratului "de elita" care s-ar situa mai curand "la dreapta" decat la "stanga". Principalul motiv al (de)caderii acestui mit este, cred, acela ca asa-numita "dreapta" nu a putut dezvolta, dupa douazeci de ani de tranzitie, decat un demers de tip populist, copiat in oglinda dupa cel in care s-a rafinat PSD. Astazi, si in partea "dreptei" politice, ca si in aceea a "stangii", purtatorii de mesaj se adreseaza "popular" unui electorat amestecat. Cu o minimala nuanta, de natura matematica, ce indica faptul ca asa-numita "dreapta" are ceva mai multi votanti in zona urbana (ceea ce nu constituie neaparat un avantaj electoral), si PSD (in mod traditional), dar si PD-L ori PNL aduna, fiecare in procente diferite, electori din mediul rural ori din zona marginala a oraselor mici si mijlocii. Electoratul "de elita" este astazi - daca a fost vreodata altceva - doar un concept utilizat, pe la intalniri, de o intelighentie ce pare sa se decridibilizeze (din motive ce merita dezbatute nepasional) pe zi ce trece. Utilizarea acestui concept are un resort psihologic de natura autoatributiva - de genul "noi, ca reprezentanti ai elitei intelectuale, nu putem sa fim incadrati, atunci cand ne manifestam optiunile politice, decat de «mase de elita» - dar nu ofera un temei care sa mai permita "discriminarea" electorala practicata pana acum inclusiv in discursul public. Pana in prezent, se spunea ca tot ce-i "mai bun" ca electorat (a se intelege tinerii de pana in 45 de ani, cu studii, dinamici, activi in mediul privat si rezidenti, in mod evident, in zona urbana) se duce automat la "dreapta". Mai are astazi insa "dreapta", prin purtatorii sai de mesaj - intre care se remarca