Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bietele pietre memoriale

Publicat in Romania Libera, vineri 13 august 2010 ·

După 1989 la noi a avut loc o veriabilă cruciadă împotriva statuilor şi pietrelor memoriale. Prima doborâtă de pe soclu, cum era de aşteptat, a fost cea din Piaţa Scânteii, a lui V. I. Lenin. Cu vreo 40 de ani în urmă aceeaşi soartă o împărtăşise statuia lui I.V. Stalin, de la intrarea din parcul Herăstrău. După Lenin, alt „sacrificat" a fost Petru Groza, de lângă Facultatea de Medicină. Ambele statui, ale lui Lenin şi Groza, se află acum aruncate în spatele Palatului Mogoşoaia. La un moment dat a dispărut în 1990 şi bustul lui Dobrogeanu Gherea de undeva din centru, ceea ce, evident, era un abuz. O fi fost bătrânul Gherea socialist, dar înseamnă ceva în cultura română şi nu are cum să sufere un asemenea tratament. Locul ocupat înainte de Petru Groza a fost luat de un monument închinat artileriştilor, adică e vorba de o ţeavă de tun inestetică, cu semnificaţii falice, fapt criticat pe bună dreptate la vremea respectivă de Vadim şi ai lui. Soclul lui Lenin a rămas mai departe liber şi, în ciuda tuturor variantelor care au circulat, nici una nu a fost pusă în practică. De curând însă am observat un fenomen absolut deconcertant. După cum se ştie sau nu se ştie, în zona Eroilor, vizavi de Spitalul Universitar, există o piatră memorială în amintirea lui Armand Călinescu, asasinat acolo în septembrie 1939 de un comando legionar. Piatra avea şi un citat din Iorga. Părerile sunt împărţite în privinţa celui care era poreclit „chiorul" din cauza infirmităţii sale. Dar trecând prin zonă am observat ceva care m-a făcut să mă şterg la ochi. Pe piatră este gravat numele lui Miti Dumitrescu, citatul din Iorga este mâzgălit şi în consecinţă destinaţia pietrei memoriale, deturnată. Cine este noul „proprietar" al pietrei? Nimeni altul decât cel care a condus comando-ul, care apoi s-a predat şi a avut parte de o soartă cruntă. Încă o dată, prezentăm cazul fără nici un comentariu.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 52 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 48 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°