A avea fata de USR o atitudine lipsita de nuante, a blama tot ce a incercat sa faca si a facut este semn clar de rea vointa. La fel, a vedea perfectiunea si doar partea plina a paharului, e dovada de neadecvare la realitate. In ultima vreme, Uniunea Scriitorilor din Romania a intrat din nou in gura presei. Pe de o parte, un reportaj tendentios din ziarul „Adevarul" decupa cateva cazuri penibile ale unor pseudo-scriitori (unul dintre ei se lauda ca nu si-a dat bacalaureatul si organiza concerte de manele, o cucoana este autoarea a doua carti despre Fuego, acel cantaret cu figura infantila, care se jeleste pe teme siropoase, storcand lacrimi femeilor inculte si mai slabe de inger). Cativa membri ai conducerii USR au luat atitudine, cel mai transant fiind, firesc, presedintele institutiei, Nicolae Manolescu. Pe de o parte, articolul aparut in „Adevarul" sufera de boala de care presa noastra de azi nu scapa: vanand cazurile sezationale, nu este interesat sa ilustreze realitatea, asa cum este ea, ci sa selecteze acele aspecte care o fac mai vandabila. Pacatuieste in special prin generalizare. Prezinta exceptiile ca pe niste reguli. Cine nu stie cum stau lucrurile, are impresia ca USR este alcatuita doar din impostori si caraghiosi. Pe de alta parte, intrebarea fireasca este urmatoarea: oare acele cazuri chiar sunt exceptii? Sau: nu sunt, totusi, cam multe aceste „exceptii" in breasla scriitorilor? Am mai scris, si nu o singura data, despre aceasta problema: in Uniunea Scriitorilor se intra prea usor, influentele functioneaza, lobby-urile interesate atarna inca greu. Nu stiu cum se face ca, atunci cand se apropie de pragul pensionarii, multi oameni de bine isi descopera talentul, vocatia de scriitor si gasesc si parghiile care sa le sprijine intrarea in Uniune. Ii intereseaza jumatatea de pensie care le revine prin aceasta afiliere? E o intrebare retorica, fireste. Dar ii