Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme la repetarea alegerilor în comuna arădeană Târnova, sat Drauţ

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 ·

Procesul electoral a fost suspendat duminică, pentru jumătate de oră, la o secţie din Târnova, unde s-au reluat alegerile pentru funcţia de primar, constatându-se că s-a votat şi pe buletine pe care nu era aplicată ştampila de control.

Conform Mediafax, la câteva ore de la deschiderea urnelor în comuna Târnova, la secţia de votare numărul 5, din satul Drauţ, s-a constatat că oamenii votaseră şi pe buletine de vot pe care nu era aplicată ştampila de control.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean Arad, secţia a fost închisă pentru aproximativ 30 de minute, timp în care s-a pregătit o altă urnă de vot. În urna iniţială, din cele 140 de buletine introduse de alegători, au fost găsite 58 pe care nu era aplicată ştampila de control. În acest caz, BEJ Arad se va consulta cu BEC, pentru a stabili dacă la numărătoarea voturilor se vor lua în considerare şi cele 58.

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Gheorghe Falcă este oficial noul primar al Aradului, cu un număr de 32.900 de voturi

În comuna Târnova, anularea scrutinului pentru primar a fost decisă de BEC după ce s-a constatat că în procesul-verbal al biroului electoral de circumscripţie exista o diferenţă nejustificată, de 55 de alegători, între numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în cazul cărora s-a folosit urne specială şi cel consemnat.

Decizia a fost luată în condiţiile în care diferenţa între primii doi clasaţi a fost de 32 de voturi. În această comună fusese declarat ca ales primar candidatul PNL, Florin Farcaşiu, cu 1.737 voturi, în timp ce candidatul Mişcării Creştin-Liberale (PDL+PER), situat pe locul secund, a obţinut 1705 voturi.

După scurtinul din 10 iunie, sute de localnici au protestat în faţa sediului Primăriei Târnova faţă de primarul Farcaşiu, pe care îl acuzau de fraudarea alegerilor. Pentru scrutinul de duminică, în comună au fost a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°