Cel mai mare iaht pe baterii solare din lume va porni într-o călătorie de 50.000 de kilometri. Proiectul, realizat de firma elveţiană PlanetSolar, vrea să demonstreze că lumina Soarelui reprezintă o sursă de energie încă prea puţin exploatată.
VEZI VIDEO AICI!
Iahtul Turanor poate fi văzut zilele acestea la Monaco Yacht Show, o expoziţie anuală cu o tradiţie de aproape 20 de ani. La finele săptămânii, când evenimentul luxului din Principat se va încheia, catamaranul va fi pregătit pentru o călătorie în jurul lumii, de nu mai puţin de 50.000 de kilometri.
Din Monte Carlo, vasul va naviga peste Atlantic, va opri la New York şi San Francisco; apoi spre Australia, unde va acosta la Sydney; va urma Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, de unde se va întoarce la punctul de start.
Echipajul navei vrea să urmeze pe cât posibil linia Ecuatorului (cercul imaginar situat la mijlocul distanţei dintre poli, care împarte Pământul în cele două emisfere, n.r.) pentru a beneficia la maximum de lumina solară. Şi asta pentru că, spre deosebire de alte ambarcaţiuni, aceasta este sursa de energie pentru Turanor.
Un vis din copilărie
„Cu designul său aerodinamic, ca de navă spaţială, iahtul propulsat exclusiv cu ajutorul energiei solare vrea să scrie istorie în domeniul nautic şi, în acelaşi timp, să susţină salvarea Planetei", anunţa în aprilie a.c., AP.
„De pe vremea când eram copil, am visat să fac înconjurul lumii", declara Raphael Domjan (37 de ani), un fost şofer de ambulanţă, cel care a conceput proiectul în 2004. Cu Turanor, cel mai mare iaht din lume propulsat exclusiv cu ajutorul energiei solare, Domjan crede însă că va fi primul care va reuşi o asemenea călătorie doar cu ajutorul Soarelui.
Fondator al companiei elveţiene PlanetSolar, Raphael Domjan a ales numele ambarcaţiunii inspirându-se din limb