Accident spectaculos pe DN 56, în judeţul Mehedinţi. Un Logan al Poliţiei s-a dat de mai multe ori peste cap şi s-a răstunat în afara părţii carosabile, însă la faţa locului nu a fost găsit niciun poliţist. Se pare că în maşină se aflau doi agenţi care se grăbeau spre postul de poliţie al oraşului Vânju Mare. Nu a existat niciun martor.
La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi o ambulanţă, însă nu a fost găsită nici o victimă. Se pare că cei doi agenţi ai postului de poliţie din comuna Punghina au suferit răni uşoare, au refuzat îngrijirile medicale şi au fost luaţi cu altă maşină de poliţie înainte ca medicii să intervină.
"Nu avem niciun pacient, nu am găsit pe nimeni. Cel mai probabil au plecat", a spus un medic de la Ambulanţă.
Loganul de poliţie a fost avariat serios şi a rămas răsturnat.
"În această după amiază a avut loc un accident în care un autoturism al poliţiei s-a răsturnat. Din fericire au fost înregistrat doar pagube materiale. Se pare că cei doi poliţişti mergeau spre postul de poliţie din Vânju Mare, au pierdut direcţia de mers şi s-au răsturnat. În continuare, o echipă mixtă va prelua cazul şi vor fi demarate cercetări.", a declarat Pantelică Nicolae, comisar Poliţia Vânju Mare.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a se afla cum s-a produs accidentul.