Scenă desprinsă din relatările de la OTV, în redacţia televiziunii publice: reporterul acreditat la guvern l-a snopit în bătaie pe unul dintre editorii jurnalului de seară. Potrivit unor martori, incidentul a avut accente de „comedie noire“. În timp ce victima, pitită după un dulap, încasa lovitură după lovitură, o fată prezentă în încăpere era agăţată în spatele agresorului, într-o încercare zadarnică de a-l imobiliza, iar o alta ţipa isteric după ajutor. În final, victima, plină de sânge şi cu nasul spart, a ajuns la IML, pentru a-şi scoate certificat medico-legal.
Ceea ce s-a întâmplat joi seară la TVR nu este, din păcate, un simplu incident izolat şi, poate, amuzant. Acesta a fost de fapt apogeul unor tensiuni generate de intervenţia politică în scandalul filmului „Şpagă pentru Remeş“. Unul dintre protagoniştii bătăii, reporterul acreditat la guvern, este exact cel care a sesizat Comisia de etică a TVR pentru faptul că Rodica Culcer a aprobat difuzarea imaginilor care-l compromiteau pe demnitarul liberal. Este foarte probabil că omul aştepta o recompensă, după ce şi-a dovedit astfel fidelitatea faţă de executiv. Numai că, surpriză, la conducerea nou-înfiinţatului departament de ştiri a fost numită Mădălina Rădulescu, fosta şefă a corespondenţilor, ea însăşi un personaj controversat în interiorul TVR.
Toată această cabală dâmboviţeană, stropită cu câteva picături de sânge, arată că cea mai bună soluţie pentru contribuabilii români ar fi ca primul canal al televiziunii publice să fie, cel puţin temporar, desfiinţat.
Să nu fiu înţeles greşit: dintre toate televiziunile, de departe cea mai bună echipă specializată pe probleme politice este la TVR. Dar este imposibil să lucrezi într-un mod profesionist, atunci când stai cu teama că orice parlamentar supărat poate să-ţi facă viaţa un calvar.
În 17 ani, T