Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 Mai zi naţională, "Tricolorul" imn şi România stat membru UE, respinse de comisia de revizuire

Publicat in Romania Libera, marți 4 iunie 2013 ·

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, marţi, o serie de amendamente, între care instituirea prin legea fundamentală unei zile naţionale de 10 Mai, schimbarea imnului naţional actual cu "Tricolorul", institutuirea "Nihil Sine Deo" drept deviza României şi menţionarea ca stat membru al UE, informează Mediafax.

Membrii comisiei pentru revizuirea Constituţiei au respins toate amendamentele care ar fi introdus în legea fundamentală o zi naţională de 10 Mai, formulate de senatorul PNL Victor Ciorbea, dar şi de grupurile parlamentare al PNL.

De asemenea, a fost respinsă propunerea formulată de senatorii Ioan Ghişe, Paul Ichim, Dorin Dobra, Valeriu Boeriu şi Ion Luchian pentru ca ziua naţională a României să fie stabilită pentru 22 Decembrie. Aceeaşi iniţiatori au mai avut un amendament respins, respectiv ca imnul naţional al României să fie schimbat cu "Tricolorul".

Citeşte şi Tricolorul va avea stema ţării, conform noii Constituţii

Totodată, membrii comisiei au respins propunerea deputatului Eugen Nicolicea şi a senatorului Ioan Toma ca deviza României să fie "Nihil Sine Deo".

În plus, comisia de revizuire a Constituţiei a respins amendamentul formulat de grupul minorităţilor naţionale pentru ca articolul 10 al legii fundamentale să fie completat cu menţiunea că "România este stat membru al Uniunii Europene". În cadrul dezbaterilor, majoritatea membrilor comisiei au ajuns la concluzia ca o astfel de precizare să fie analizată la momentul discutării articolelor, adoptate în 2003, care fac referire la apartenenţa României la organizaţiile internaţionale.

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, marţi, o serie de amendamente, între care instituirea prin legea fundamentală unei zile naţionale de 10 Mai, schimbarea imnului naţional actual cu "Tricolorul", institutuirea "Nihil Sine Deo" drept deviza României şi menţio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°