Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ne dorim să câştigăm”

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 septembrie 2008 ·

La conferinţa de presă săptămânală de la FC Braşov, antrenorul stegarilor, Răzvan Lucescu, s-a referit cu prioritate la meciul care urmează, cel cu Rapid Bucureşti, de luni, de la ora 17:00, de pe stadionul „Silviu Ploiesteanu”. „Noi suntem, cu excepţia lui Măldărăşanu în formulă completă. Buga nu are dreptul să joace, are un program special şi sperăm ca într-o săptămână sau două să ajungă la nivelul care să-i permită să redebuteze la Braşov. Nu avem alte accidentări. Traversăm un moment bun. Am demonstrat o mentalitate puternică, un spirit de luptă care ne-a ajutat să adunăm puncte în acest început de campionat. Ne dorim să avem forţa să adunăm puncte pentru că este un campionat echilibrat, care foarte uşor te poate arunca într-o luptă pentru evitarea retrogradării, dar la fel de bine nişte rezultate pozitive te pot ajuta să te baţi acolo sus în clasament. Este al patrulea meci pe care-l jucăm acasă, am spus clar că acest stadion să fie pentru echipele care vin unul imposibil, să nu spere la niciun punct. Am avut un an foarte bun în liga a doua, am început foarte bine, cu trei victorii acasă şi aceasta este mentalitatea corectă care trebuie s-o aibă o echipă pe teren propriu”.

Amintiri frumoase

Răzvan Lucescu s-a referit şi la faptul că a lucrat la Rapid pe mai multe fronturi: „Eu am lucrat la Rapid ca jucător, conducător, am fost antrenor timp de trei ani acolo şi nu pot să am decât respect pentru ceea ce înseamnă Rapid, nu am orgolii, dacă doriţi, ambiţia mea este de a face treabă acolo unde mă duc, este pasiunea mea, în momentul de faţă este Braşovul, dar nu pot uita niciodată că am făcut parte dintr-un grup care a realizat anul cel mai frumos din istoria Rapidului sau cel puţin la nivelul celor trei care au câştigat campionatul. În anul 2005/2006 am terminat pe locul II, am câştigat cupa, am jucat sferturile de finală ale Cupei UEFA, făcând i

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 39 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 52 minute
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 29 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°