Exista, la Iasi, o traditie care obliga a scolii filologice, care se poate lauda cu nume precum Alexandru I. Philippide, Th. Simenschy, Iorgu Iordan, Gheorghe Ivanescu, Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, N.A. Ursu ori Dumitru Irimia.

Actualmente, aceasta bransa se afla in plin proces de reinnoire. Dar prestigioasei pleiade i se adauga, obligatoriu, si numele profesorului Eugen Munteanu. In primul rand, el reprezinta cumva exceptia de la trista regula, oricand verificabila, care spune ca a disparut, chiar si din universitati, genul de intelectual care se descurca relaxat in cateva limbi majore, care ii citeste pe clasici in original si care are daruirea de a se dedica unor proiecte ce pretind nu numai efort si timp, ci si daruire fara rest. Acela care stie ca menirea lui este sa scrie mari sinteze, carti de referinta. Or, in domeniul filologiei, exista multe restante.

Pretextul acestui articol il reprezinta o lansare de carte la care am participat pe la jumatatea lui mai: este vorba de volumul Lexicologie biblica romaneasca, aparut la Editura Humanitas. Un studiu imbatabil in ceea ce priveste informatia, care urmareste modul in care s-a cristalizat limba literara in diferitele (tentative de) traduceri ale textelor biblice. Am citit acest studiu cu creionul in mana si nu a existat nici un moment in care sa-mi vina sa-l las la o parte si sa ma intorc la lecturile mele obisnuite. Dimpotriva: eruditia are sarmul ei si te tine cu sufletul la gura. De altfel, cred ca oricui isi face o meserie din studierea literaturii, protoistoria ei nu ii este indiferenta. Dincolo de acest interes pur filologic, mai exista si acela care de buna seama ca-l indeamna pe crestin sa cerceteze cum s-a format acest vocabular biblic, pe care il folosim si astazi. Compararea termenilor si conceptelor fundamentale cu echivalentul lor din textul original deschide multe portit