Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor să facă turism mai ceva ca în Europa, dar nu ştiu cum

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Locuitorii de lângă Lacul Surduc se străduiesc să îşi introducă vilele în circuitul turistic. Localnicii care au făcut investiţii serioase în ultimul timp spun că nu au clienţi.

Localnicii din comunele şi satele timişene învecinate Lacului Surduc vor să câştige din turism. Cu toate că au investit şi ultima lor fărâmă de avere pentru a le oferi condiţii cât mai bune turiştilor, astfel încât aceştia să aleagă să doarmă la ei, şi nu la pensiuni, interesul local pentru afaceri nu pare să dea roade. Criza economică, lipsa cunoştinţelor de marketing, dar şi suprasaturarea pieţei locale atunci când vine vorba de cazare fac ca socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea din târg.

„După revoluţie, a început explozia asta de vile, case şi pensiuni. Înainte de asta, în zonă nu eram decât noi, localnicii. Pe atunci, nimeni nu calcula cum să facă profit de pe lac. Surducul era balta noastră, ca să zic aşa. Ne scăldam, admiram peisajul şi atât. Acum lucrurile stau altfel. Cine are bani sigur o să îşi ridice pe aici o casă mai mare sau mai mică. Datorită turiştilor, a crescut şi preţul terenului, dar degeaba. Eu iniţial mi-am ridicat căsuţa asta cu patru camere pentru mine şi familie. Acum degeaba am băgat atâţia bani, că nimeni nu vine să stea la mine. Nu am reclamă şi omul de rând nici nu are bani. Mai bine vine să stea câteva ore pe plajă şi pe urmă fuge acasă. Ăştia mai tineri dorm direct pe plajă. Străinii nu calcă pe aici, că noi nu prea avem condiţii de lux. Le-am oferi, dar măcar să ştim că ne recuperăm profitul”, se plânge Aurel Gat, în vârstă de 72 de ani, unul dintre localnicii care a încercat să-şi vândă vila, dar nu a reuşit. Localnicii au învăţat de la televizor cum să facă turism, iar amintirile lor din concediile de la mare au mai ajutat la înţelegerea fenomenului. „Există multe oferte pentru terenuri sau cumpărarea vilelor. Nu prea avem turişti. Avem d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 21 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 34 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°