Nu exista ceva mai meticulos, mai detaliat şi mai bine pus la punct decât spectacolul Cântarea României. Zeci şi sute de ore de muncă, dar şi oameni şi recuzită în cantităţi industriale. O grămadă de lucruri trebuiau sortate, numărate şi aranjate. Fiecare regizor artistic realiza propria "schemă".
Iată o recapitulare a uneia dintre multele ediţii ale Cântării din 1989. Persoane: în sectorul semicircular S+D 1.219 oameni dispuşi simetric. În sectorul tricolor stânga 165 de pionieri cu eşarfe roşii, galbene, albastre. (55X3). În sectorul roşu dreapta 165 de utecişti în cămăşi albe cu eşarfe roşii. În stâlpul porţii 1.325 dintre care 1.202 în alb şi 123 în portocaliu. În funiile de pe flancuri 660 dintre care 360 gărzi şi 330 PTAP. În linia de fund 80 PTAP cu steaguri 40 + tricolore + 40 roşii. 3.614 dintre care 455 de corişti (muncitori, ţărani, intelectuali etc.) 204 mineri, 146 de textiliste, 158 de constructori, 251 de utecişti, 165 de pionieri, 442 gărzi patriotice, 468 PTAP-işti (pregătirea tinerilor pentru apărarea patriei) 1.325 sportivi, militari etc.
Un alt capitol distinct erau materialele: Numai la o singură ediţie se foloseau: steaguri 300 dintre care 150 tricolore, cu stema RSR+150 roşii, cu stema PCR. Eşarfe: 330 dintre care 220 roşii, 55 galbene, 55 albastre. Căşti mineri: 204 şi nelipsita schelă metalică.
Regizorul artistic Ion Filip a numărat şi a calculat în 1989 cât alţii într-o viaţă. "Chinul cel mare era la megadesenele realizate din... oameni. Iată un exemplu: motivul decorativ format din colac 126 în alb, soarele din interiorul colacului 41 în portocaliu, pomul vieţii 228 în alb, total 395. Apoi motivul decorativ se repetă de trei ori deci 395X3=1.185, la care se adăugă motivul furcii de bază 140 în alb, total 1.325".
Şi tot din caietul de sarcini al regizorului artistic am aflat
