Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSAR: Statul român plăteşte peste 15.300 de lei pe lună, pentru întreţinerea suspecţilor de terorism

Publicat in Mediafax, vineri 14 decembrie 2012 ·

Autorităţile române au în custodie şase bărbaţi suspectaţi de terorism, întreţinerea acestora costând pe lună 15.300 de lei. Pe lângă condiţii de cazare la standarde europene, ei primesc trei mese pe zi, respectându-se inclusiv specificul alimentar al celor care sunt musulmani.

Potrivit unui răspuns dat de Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), la solicitarea agenţiei MEDIAFAX, în acest moment, în Centrele de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică se află şase persoane suspectate de legături cu celulele teroriste de origine arabă, care au fost declarate indezirabile de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Conform legii, un cetăţean străin este declarat indezirabil după ce "a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică".

La data hotărâtă de instanţă, o escortă formată din poliţişti ai Inspectoratul General pentru Imigrări se ocupă de punerea în executare a măsurii luate de magistraţi.

Până la "îndepărtatea de pe teritoriul naţional", suspecţii de terorism au parte de cele mai bune condiţii de cazare.

Conform unui răspuns formulat de ORI la solicitarea MEDIAFAX, spaţiile în care aceştia sunt ţinuţi "sunt dotate astfel încât să ofere condiţii adecvate de cazare şi igienă personală". "Cetăţenii străinii cazaţi beneficiază de trei mese pe zi, potrivit normelor de hrănire stabilite prin lege, respectându-se specificul propriu în materie religioasă sau un eventual regim alimentar recomandat, aspect de care se ţine cont la toţi străinii cazaţi", precizează sursa citată.

Ca urmare, fiind musulmani, suspecţii de legături cu grupările teroriste nu sunt serviţi la masă cu carne de porc, iar bucătarii nu le prepară decât acele produse pe care religia le permite

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 32 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 31 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum o ora
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 13 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°