Galatasaray nu a fost în stare să înscrie aseară în poarta luiGaziantep, pe teren propriu, şi a fost eliminată din Cupa Turciei.S-a terminat 0-0 şi oaspeţii s-au calificat în semifinale datorităvictoriei din tur, 3-2.
Hagi a început partida cu Stancu, Zapata şi Culio titulari, darniciunul nu s-a evidenţiat cu nimic. Doar ex-stelistul a maiîncercat câte ceva, însă şuturile sale au ocolit de fiecare datăpoarta.
Baros, unul dintre presupuşii contestatari ai "Regelui", a pierduttrei ocazii mari, singur cu portarul, iar Hagi a ratat şi ultimaşansă de a salva un sezon compromis pentru Cim-Bom. Antrenorulromân poate invoca şi neacordarea unui penalty, la un fault clarasupra lui Baros.
Dacă preşedintele clubului, Adnan Polat, îşi va ţine promisiunea,acesta ar putea fi ultimul joc al "Regelui" pe banca luiGalatasaray.
10 estelocul ocupat de Galata în campionat, echipalui Hagi având şanse mici de a prinde un loc în cupele europene
Galatasaray nu a fost în stare să înscrie aseară în poarta luiGaziantep, pe teren propriu, şi a fost eliminată din Cupa Turciei.S-a terminat 0-0 şi oaspeţii s-au calificat în semifinale datorităvictoriei din tur, 3-2.
Hagi a început partida cu Stancu, Zapata şi Culio titulari, darniciunul nu s-a evidenţiat cu nimic. Doar ex-stelistul a maiîncercat câte ceva, însă şuturile sale au ocolit de fiecare datăpoarta.
Baros, unul dintre presupuşii contestatari ai "Regelui", a pierduttrei ocazii mari, singur cu portarul, iar Hagi a ratat şi ultimaşansă de a salva un sezon compromis pentru Cim-Bom. Antrenorulromân poate invoca şi neacordarea unui penalty, la un fault clarasupra lui Baros.
Dacă preşedintele clubului, Adnan Polat, îşi va ţine promisiunea,acesta ar putea fi ultimul joc al "Regelui" pe banca luiGalatasaray.
10 estelocul ocupat de Galata în campionat, echipalui Hag