Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contra: «Chivu se lasă de fotbal! Îi e frică să nu rămână cu sechele!»

Publicat in Click, vineri 29 noiembrie 2013 ·

În ultima vreme apăruseră zvonuri că "interistul" Cristi Chivu va reveni ca jucător în Liga I. Dar, fostul său coleg de la echipa naţională şi actualul antrenor al Petrolului, Cosmin Contra, a dezvăluit că fundaşul ajuns la 33 de ani îşi va încheia cariera din cauza accidentărilor.

"Chivu nu mai poate. El acum face recuperarea pentru că mai are contract cu Inter până în vară. El voia să se lase din vara trecută, dacă ajungea la o înţelegere cu cei din conducerea lui Inter, dar n-a vrut Mazzari, pentru că se baza pe el. A şi jucat câteva meciuri la început. Şi avea dureri mari, iar randamentul lui a scăzut şi trebuia să se opereze.

Acum va încerca din nou să revină, dar din ce l-am simţit eu îi va fi foarte greu sa revină. Cred că vrea să se lase. El ar vrea să mai joace, dar nu mai poate. El simte că nu mai poate din cauza degetului.

Dacă se înţelege cu cei din Inter să primească banii pe care îi vrea, o să se lase acum. Nu vrea să se facă de ruşine pentru că are probleme mari când împinge în deget. Îi e frică să nu rămână cu sechele din viaţa de zi cu zi. Chiar am vorbit cu el azi, dar deja îl doare foarte tare după ce şi-a dat gipsul jos", a spus Contra la Dolcesport.

Accidentările lui Chivu de-a lungul carierei:

Cap (ianuarie 2010)

- Suferă o fractură craniană în timpul meciului cu Chievo şi este imediat operat. De-atunci, doctorii i-au interzis să mai joace fără cască de protecţie

Umărul drept (iunie 2008)

- La finalul unui sezon în care a jucat cu umărul luxat, se operează la umăr după Euro 2008 şi după nunta cu Adelina

NAS (martie 2007)

- În meciul AS Roma - Lyon din Liga Campionilor, a primit o lovitură în figură, alegându-se cu o fractură de piramidă nazală

Genunchiul stâng (noiembrie 2008)

- Suferă o entorsă la genunchi pe parcursul unui meci disputat d

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°