Un proiect aflat pe masa Parlamentului European propune introducerea în programa şcolară a orelor de educaţie pentru bunăstarea animalelor. Asociaţia „Milioane de Prieteni” a anticipat iniţiativa, iar Şcoala nr.1 din Zărneşti a fost prima din acest an şcolar unde elevii au participat la noul curs
Pe 1 şi 2 octombrie, la Bruxelles a avut loc o conferinţă internaţională despre bunăstarea animalelor. Europarlamentarii au discutat despre realizarea unei directive europene care să introducă în programa şcolară a elevilor din UE o nouă materie: „Educaţie pentru bunăstarea animalelor”.
Asociaţia „Milioane de Prieteni” Braşov a dat deja un exemplu în spiritul acestei iniţiative, prin orele ţinute în anul şcolar trecut la Colegiile „Şaguna” şi „Meşotă”. Iniţiativa a fost reluată anul acesta la Şcoala Generală nr. 1 din Zărneşti. „Suntem la început, dar vor urma nişte vizite la parcul de aici din Zărneşti, unde sunt urşii. Probabil că vor mai urma şi alte activităţi. Eu sper din suflet să fie un bun început”, a declarat Elena Mitarcă, directorul Şcolii 1 Zărneşti.
„Urşii sunt o mică parte din noi”
Prima lecţie de bunăstare animală a fost centrată pe urşi. „Am răguşit şi mi-am dat seama ce grea este meseria de profesor. Azi le-am vorbit de urşi, dat fiindcă suntem la cea mai mare rezervaţie de urşi bruni din Europa”, a declarat Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei „Milioane de prieteni”, iniţiatorul acestui proiect. La finalul lecţiei, „eu am înţeles că trebuie să iubim natura şi să nu omorâm urşii ca alţi oameni, sau să-i închidem şi să-i uităm. Căci urşii sunt o mică parte din noi”, crede Roberta Elena Blanariu, o elevă din ciclul primar. „Aceasta doamnă ne-a explicat că nu trebuie să omorâm urşii, deoarece şi ei au viaţă ca noi. Sunt nişte animale care nu trebuiesc ţinute în cuşcă, ci în libertate”, ne spune un alt puşti care a par