Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Lupul, paznic la oi?

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură are director coordonator cercetat pentru deturnarea unor fonduri europene Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Maramureş are un nou director coordonator. Acesta este Gheorghe Vişovan, care însă este cercetat penal pentru deturnarea unor fonduri SAPARD, de pe vremea când era încă primar al comunei Rozavela. În 2004, acesta a obţinut finanţarea prin fonduri SAPARD a reţelei de apă şi canalizare în comună. Conform proiectului, trebuiau construite 35 de cişmele, la care însă a renunţat, pentru a lărgi reţeaua de apă.

Mai mult, consiliul local trebuie să dea socoteală pentru 800 de metri liniari de conductă care au fost plătiţi de două ori. Conducta exista deja dar a mai fost plătită o dată şi din banii europeni. Pentru că nu a fost respectat proiectul, pe numele primarului s-a deschis un dosar penal şi consiliul local ar trebui să returneze 1,4 milioane de lei. Această sumă reprezintă bugetul comunei pe mai mulţi ani, având în vedere că pe un an, suma este puţin peste 100.000 de lei.

Sechestru pe bunuri

Până acum, DNA a pus sechestru pe toate bunurile personale ale fostului primar, iar consiliul local a contestat până acum obligaţia de a returna banii. Deocamdată a pierdut toate procesele, urmând ca ultima cale de atac să se judece pe 25 iunie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă vor pierde şi acest proces, primăria va rămâne fără imobile, iar reţeaua de apă construită va fi scoasă la licitaţie.

Contactat telefonic, Vişovan a fost extrem de reţinut în declaraţii. „Nu am eu treabă cu asta. Am auzit că a fost o expertiză la lucrări, dar asta e treaba dirigintelui de şantier, nu a mea”, a spus el. Întrebat despre stadiu cercetării, acesta a replicat că nu ştie nimic. De asemenea, despre sechestrul pus pe bunurile sale, acesta nu a vrut să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 49 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

G4Media acum 42 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, în care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenil

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 49 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 44 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°