O discuţie în USL privind un schimb de ministere între PSD şi PNL, în contextul în care PNL trebuie să facă o nominalizare pentru ministrul Transporturilor, nu este exclusă, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate, luni, la finalul reuniunii BPN al PSD.
Sursele citate au menţionat că o astfel de discuţie nu a avut încă loc, dar că nu este exclusă.
"Deocamdată", propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Transporturilor este Ovidiu Silaghi, au arătat aceleaşi surse.
BPN al PNL se va reuni marţi, începând cu ora 12.00, la Camera Deputaţilor, pentru a face nominalizarea la Ministerul Transporturilor.
Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc "zilele astea", el precizând că a avut pe această temă o convorbire telefonică cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că va face propunerea către şeful statului după o decizie a PNL.
"Sper zilele astea să fie numit un nou ministru. Am vorbit cu domnul Antonescu - am discutat la telefon, nu este în ţară. Mai departe, când avem o decizie a PNL, eu trebuie să-i propun preşedintelui numirea în funcţie", a spus Ponta.
El a arătat că va prelua interimatul la minister, dar a precizat că doar va gira politic activitatea secretarilor de stat.
Ovidiu Silaghi, care ar putea fi propus de PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, a venit luni la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta aflându-se însă la sediul Ministerului Transporturilor, pentru a prelua mandatul interimar de ministru.
Premierul Ponta s-a arătat surprins de faptul că Ovidiu Silaghi este deja la Palatul Victoria, dar a precizat că se va întâlni cu acesta dacă tot este la sediul Guvernului, adăugând că decizia de clasare a sesizării ANI în cazul acestuia este definitivă.
"O să discut şi astăzi, şi mâine, am discutat cu Antonescu la te