Fratii Musulmani, sustinatorii presedintelui demis Mohamed Morsi, instiga in continuare, la violenta, desi intr-o singura zi mai mult de 600 de oameni au murit, dupa interventia fortelor armate.
Gruparea de aliati ai presedintelui a declarat ziua de astazi, "Vinerea Furiei", ziua in care dupa rugaciune, confruntarile violente din Egipt vor fi reluate. "Demonstratiile de maine impotriva loviturii de stat vor porni de la toate moscheile din Cairo, iar dupa rugăciune se vor indrepta spre Piata Ramses pentru o «vinere a furiei»", a postat Gehad El Haddad, purtatorul de cuvant al gruparii, pe contul sau de Twitter.
Conform ultimului bilant, 638 de oameni si-au pierdut viata miercuri, numarul mare de victime transformand aceasta zi in cea mai sangeroasa din istoria tarii.
Conducatorii armatei egiptene au anuntat ca au autorizat tragerea cu munitie de razboi asupra celor ce ataca cladiri guvernamentale sau forte de ordine, potrivit Mediafax. Decizia a fost luata in urma atacului asupra sediului din Giza, soldat cu moartea a noua politisti si militari.
Miercuri, 14 august, vicepresedintele Mohamed ElBaradei a anuntat ca isi da demisia, in urma violentelor care au inceput din 3 iulie, soldate cu sute de morti si peste 3.500 de raniti. Printre victime se numara si trei ziaristi: un operator de televiziune britanic, un reporter egiptean si unul din Emiratele Arabe Unite. Alti jurnalisti au fost, si ei, la un pas sa fie ciuruiti de gloante.
foto: hepta.ro