Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul tigru al Europei şi provocările internaţionale

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 2 decembrie 2013 ·

Victor Ponta a văzut vizita chineză la nivel înalt de la Bucureşti ca un fel de pom de Crăciun.

În timp ce la Bucureşti premierul chinez Li Keqiang era primit în triumf (agenţia de presă Xinhua nota că este pentru prima oară în ultimii 19 ani când se organizează la Bucureşti o ceremonie de primire la aeroport cu gardă de onoare şi cu tineri care oferă pâine şi sare) în Marea Chinei de Est tensiunea creştea dramatic. S-a ajuns aici în urma deciziei Beijingului de a-şi extinde unilateral spaţiul de supraveghere aeriană într-o zonă care se suprapune parţial peste cele similare instituite de Japonia şi Coreea de Sud, decizie care are la bază o dispută teritorială asupra unor mici insule nelocuite, Senkaku. Peisajul e însă mai complicat pentru că sunt implicate şi Statele Unite care au tratate de securitate cu ambele ţări. Tot în aceeaşi perioadă, dar mult mai aproape de noi, aveam un alt gen de tensiuni: între Uniunea Europeană şi Rusia. Decizia preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, de a renunţa în ultimul moment, în mare parte în urma presiunilor Moscovei, la semnarea la Vilnius a Partenariatul Estic, cel mai ambiţios proiect politic post-extindere al UE, făcea acordul în mare parte irelevant cu toate că la el au aderat în final Republica Moldova şi Georgia. Şi asta după cinci ani de negocieri intense şi 27 de vizite la Kiev a oficialilor de la Bruxelles. O lume complicată, aşadar, cu crize în lanţ, cu mutaţii geopolitice semnificative şi provocări globale majore.

Li Keqiang a venit la Bucureşti, în fruntea unei impresionante delegaţii comerciale, pentru a participa la forumul China - Grupul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Deci nu a fost vorba de o vizită bilaterală, iar faptul că reuniunea a avut loc în capitala României nu i se datorează lui Victor Ponta, ci fostului premier, Mihai Răzvan Ungureanu, care a participat în luna mai anul

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 34 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 44 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

România a încheiat en fanfare Europenele de canotaj: aur la 8+1 feminin

News.ro acum 25 minute
Echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°