Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hănescu, repetiţie pentru Monte Carlo

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 11 aprilie 2010 ·

Victor Hănescu şi Stanislas Wawrinka vor lupta azi pentru titlu, iar săptămîna viitoare în turul 1

Românul va disputa a patra finală a carierei, în turneul de la Casablanca, după ce a trecut în penultimul act de Florent Serra cu 6-4, 6-1

Un meci scurt şi sec, precum dopul unei sticle de şampanie pocnit cu anticipaţie. Ieri, în semifinalele de la Casablanca, Victor Hănescu a avut nevoie de doar o oră şi 3 minute pentru a-l învinge pentru prima dată în carieră pe francezul Florent Serra, cel care se impusese în precedentele lor două întîlniri.

Pare a fi săptămîna lui Hane. Întîia din acest an în care reuşeşte să cîştige mai mult de o singură partidă. Ieri, la fel ca şi în celelalte meciuri, a avut în primul serviciu un aliat fidel şi puternic. 76 la sută procentajul frecvenţei. Impresionant, 86 la sută, cel al reuşitei, ceea ce se traduce în numai 6 puncte cedate de român atunci cînd a jucat cu prima minge. Aşii au fost doar doi, dar parcă nici n-a fost nevoie de mai mult.

Victor a avut însă şi alte arme în faţa francezului. Scurtele executate cu efect extrem l-au scos din minţi pe Serra. Au mai fost şi reveruri care au tăiat iute terenul în diagonală, şi forehanduri trimise la încheietura liniilor. O unică minge de break a trebuit să salveze românul şi a făcut-o fără ca vreun muşchi să-i tresară pe chip.

La finalul primului set a strîns un pic pumnul, la capătul meciului a sărit scurt şi a zîmbit. Are 28 de ani şi joacă a patra finală a carierei. Patru şi toate pe zgură. Un titlu pînă acum, la Gstaad 2008. Atunci cînd l-a cîştigat, în semifinale a trecut de adversarul de astăzi, elveţianul Stanislas Wawrinka, în faţa căruia are 2-0.

Azi, cei doi joacă pentru o cupă şi pentru un cec de 72.150 de euro, peste cîteva zile, la Monte Carlo, în turneul de Masters 1000, vor da piept în primul tur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 48 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°