Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au talent - la condus camioane

Publicat in Curierul, marți 2 octombrie 2012 ·

Mulţi dintre noi cred că s-au întrebat cel puţin o dată: "Cum ar fi să conduci un camion?", dar cine este cu adevărat pasionat poate să ne răspundă că a fi la volanul unui mastodont al şoselelor nu se poate compara cu nici o senzaţie pe care o ai conducând orice alt tip de vehicul

Astăzi, vedem din ce în ce mai mulţi tineri care îşi doresc să devină şoferi profesionişti de camion, iar mulţi dintre aceştia reuşesc să prindă un post de titular la o firmă de transport chiar de la o vârstă fragedă. Pentru a le da şansa să-şi etaleze calităţile pe şosea, Scania a organizat pentru prima oară în România concursul "Young European Truck Driver" (YETD). Această întrecere se adresează şoferilor profesionişti până în 35 de ani şi are o tradiţie de aproape 10 ani în Europa.

Peste 1.500 de şoferi s-au înscris în acest concurs cu scopul de a ajunge la marea finală de la Södertälje din Suedia. Acest număr este comparabil cu al celor înscrişi în Spania sau Elveţia, unde competiţia YETD este deja prezentă de mai mulţi ani. Doar 40 dintre concurenţi au avut şansa să se urce la volanul camioanelor Scania, aceştia fiind selectaţi în urma rezultatelor obţinute la testul de cunoştinţe despre legislaţie privind circulaţia, mecanică auto şi reguli de asigurare a mărfii.

Semifinala şi finala au avut loc pe 13, respectiv 14 iulie pe autodromul IFPTR de lângă Târgu Mureş, unde au mai fost prezenţi invitaţi de la firme de transport şi clienţi din România. Probele pe care tinerii şoferi le-au avut de trecut au fost: oferirea primului ajutor, verificarea ansamblului cap de tractor şi semiremorca şi condus economic, dar cea mai interesantă dintre toate a fost, cu siguranţă, proba de manevrabilitate denumită "Knock the King". Această probă a constat în manevrarea unui camion Scania cu tot cu semiremorcă, într-un perimetru restrâns, la marginile căruia s-au aflat câte trei p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°