Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce e important să asculţi muzică în timp ce faci sport

Publicat in Adevarul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Chiar dacă ascultatul muzicii în timpul exerciţiilor fizice nu este un concept nou, înţelegerea modului în care melodiile au ca efect intensificarea activităţii sportive a unei persoane este mai puţin cunoscut, notează Huffington Post.

Cele mai des invocate concluzii ale cercetătorilor în acest domeniu este că muzica distrage atenţia organismului de la efort, ajutându-l în acest fel să se autodepăşească.

De asemenea, cu ajutorul muzicii, performanţele sportive cresc, potrivit cercetătorilor, cu până la 15 %. Cu cât un ritm este mai antrenant, cu atât va exista mai multă informaţie pe care creierul va fi nevoit să o analizeze în detrimentul durerii provenite de la efortul fizic.

Un studiu realizat în anul 2010 a descoperit că cicliştii au o performanţă sportivă mai bună dacă ascultă melodii cu un ritm rapid în defavoarea celor lente. Însă nici un ritm prea alert nu este recomandat. Studiile au arătat că efectul maxim se poate obţine dacă melodiile au un tempo cuprins între 120 şi 140 de bătăi pe minut (bpm).

De asemenea, un alt motiv pentru care este important să ascultăm muzică în timpul exerciţiilor fizice este şi deoarece melodiile au capacitatea de a ne impulsiona motivaţional. De cele mai multe ori, o melodie ne aduce aminte de o situaţie, de un context în care am auzit-o sau de o persoană. Acest lucru, amintesc oamenii de ştiinţă, are capacitatea de a ne motiva la un efort susţinut.

Încă un mod prin care muzica are un efect pozitiv asupra noastră atunci când dorim să facem sport este şi capacitatea ei de a ne îmbunătăţii starea de spirit. Melodiile au capacitatea de a ne ajuta să scăpăm de prezent şi de a ne face să medităm asupra lucrurilor pe care dorim să le facem.

Noile cercetări din acest domeniu aduc în evidenţă o capacitate şi mai mare a persoanei de a face efort fizic dacă aceasta are opţiunea de a-şi crea propria list

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 55 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 28 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 13 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Laburiştii din Marea Britanie obţin în alegerile locale o primă victorie categorică în faţa conservatorilor premierului Sunak, un test important înaintea alegerilor generale

News.ro acum 39 minute
Partidul Laburist, de opoziţie în Marea Britanie, a câştigat vineri un colegiu parlamentar în nordul Angliei, provocând o pierdere grea conservatorilor aflaţi la guvernare, la începutul a ceea ce pare să fie o rundă de rezultate dureroase pentru pre

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Un bărbat a fost răpit din parcarea unui complex rezidențial din București. Unde a fost găsit

Adevarul acum o ora
O răpire ca în filme a avut loc în parcarea unui complex rezidențial din Capitală, în Sectorul 1. Un bărbat de 33 de ani a fost băgat cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. 

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°