Rata şomajului în Uniunea Europeană (UE) a avansat în iulie cu 0,1 puncte procentuale faţă de iunie, până la 9%, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi două luni, în timp ce în zona Euro a atins un vârf al ultimilor zece ani şi două luni. Astfel, rata şomajului din zona Euro a ajuns în iulie la 9,5%, faţă de 9,4%, în iunie. În iulie 2009, rata şomajului din UE şi din zona Euro a fost cu 2 puncte procentuale mai mare decât în luna similară din 2008. Pentru blocul comunitar, o asemenea rată nu mai fusese atinsă din mai 2005, iar în zona Euro, din luna mai 1999.
Eurostat a calculat că numărul şomerilor din UE a depăşit 21,79 milioane de persoane în iulie, din care 15,09 milioane erau din zona Euro. Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor a crescut cu 225.000 în UE şi cu 167.000 în zona Euro. Comparativ cu iulie 2008, numărul de persoane fără loc de muncă a crescut cu 5,11 milioane în UE şi cu 3,26 milioane în zona Euro. Cele mai mici rate ale şomajului au fost înregistrate în iulie în Olanda (3,4%) şi Austria (4,4%), în timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Spania (18,5%), Letonia (17,4%) şi Lituania (16,7%). România nu raportează date referitoare la evoluţia lunară a ratei şomajului după standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru primul trimestru din 2009, când rata şomajului a fost 6,2%. În iulie 2008, România avea o rată a şomajului de 5,8%, potrivit Eurostat. Rata şomajului în rândul bărbaţilor a avansat de la 6,6% în iulie 2008 la 9,1% în iulie 2009 în UE, în timp ce în zona Euro, creşterea a fost de la 6,9% la 9,3%. Rata şomajului în Uniunea Europeană (UE) a avansat în iulie cu 0,1 puncte procentuale faţă de iunie, până la 9%, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi două luni, în timp ce în zona Euro a atins un vârf al ultimilor zece ani şi două luni. Astfel, rata şomajulu