● J.M. Coetzee, Tinereţe. Scene de viaţă provincială, traducere din limba engleză de Irina Horea, Colecţia „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction, 2012.

Tînărul John, alb sud-african, îşi ia licenţa în matematici şi engleză, după care părăseşte Cape Town-ul şi se stabileşte la Londra, unde ar vrea să se consacre ca poet. Sîntem la începutul anilor ’60, dar IBM-ul există deja pe piaţa muncii şi, cît ai clipi, mi ţi-l face pe tînărul John programator. O vreme, adică vreo cinci anotimpuri, omul programează fără să crîcnească, echipat funcţionăreşte într-un costum Moss Brothers. Se simte singur, refuzat de londonezi, ruşinat de provincialismul originilor sale şi, per ansamblu, extrem de talentat într-ale deprimării.

DE ACELASI AUTOR Punctul Omega Toţi oamenii sînt mincinoşi Lumînările ard pînă la capăt Vacile lui Stalin Obsesia „scînteii creatoare“ şi cea a unui destin cu arderi superioare (pe „linie“ pasională şi artistică) zgîndără şi ele jarul depresiei, pentru că, iacătă, una a plănuit John şi alta a ajuns să programeze. Aşa că junele pleacă de la IBM, se mai frămîntă artistic şi existenţial cîteva zeci de pagini, după care – fatalitate! – redevine programator (la Cambridge) şi se lasă ştampilat cu această frază: „Acum, nu e nici poet, nici scriitor, nici artist. E programator, un programator în vîrstă de douăzeci şi patru de ani, într-o lume în care nu există programatori în vîrstă de treizeci de ani“.

Ficţiunea aceasta a lui Coetzee – cu multele-i elemente curat autobiografice – are curajul enorm (şi aproape simpatic) de a scoate în faţă un protagonist mai degrabă nesuferit, un soi de stîngaci vanitos, un autodidact cu voinţa trăirilor arzătoare, dar rece şi inautentic în gesturile concrete. Din acest punct de vedere, ironia lui Coetzee e monumentală.

Pe de altă parte, poate că nici nu prea mai există înţelegere pentru neliniştea, an