Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studentele au picat al treilea examen al anului, pentru că aşa au vrut Pavel şi State

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Universitatea Reşiţa a ajuns la al treilea eşec în tot atâtea meciuri disputate în Liga Naţională de handbal, după ce a pierdut, în faţa propriilor suporteri, 19-20 (8-10), partida cu SCM Craiova. Este al doilea meci consecutiv pierdut de reşiţence la limită.

După un debut complet ratat de campionat, handbalistele de la Universitatea Reşiţa erau practic obligate să învingă SCM Craiova, echipă nou-promovată în Liga Naţională şi cu care se află în luptă directă pentru menţinerea pe prima scenă a handbalului feminin românesc. Decimată de accidentări şi plină de improvizaţii, echipa pregătită de Florin Pera nu a reuşit chiar cel mai grozav joc. În faţă a avut o echipă care a investit mult în vară şi care are în componenţă câteva jucătoare cu mare experienţă, cum ar fi Mia Rădoi sau Victorina Bora. În plus, studentele au avut de înfruntat şi arbitrajul ostil al lui Pavel şi State, cei doi oameni în negru care au făcut tot posibilul ca oltencele să plece cu cele două puncte din Banat.

Reşiţa a pierdut un meci de patru puncte şi rămâne pe zero în clasament, iar acum se pregăteşte de un program infernal. Duminică joacă la Braşov, cu Rulmentul, marţi, acasă cu super-echipa Oltchimului, iar apoi pleacă în vizită la Deva. Studentele nu au răgaz să-şi tragă sufletul pentru că vin alte două meciuri grele pe teren propriu, cu Tomis Constanţa şi vicecampioana României, Jolidon Cluj.

Experienţa a făcut diferenţa

“Din păcate, la acest joc nu am avut tot lotul la dispoziţie. Am jucat cu improvizaţii şi cred că a câştigat experienţa. Trebuie să ridicăm capul, să mergem mai departe, chiar dacă am pierdut acest joc foarte important. Campionatul este lung, suntem abia la început şi cred că putem să ne revenim. Am făcut un joc foarte bun la Baia Mare, dar nu am fost lăsaţi de arbitri. Acum, au fost din nou nenumărate momente în care s-a dat aiurea şapte metri p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani / A jucat, între altele, în ”Titanic” şi ”Stăpânul Inelelor”

News.ro acum 29 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din ”Titanic” şi ”Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în ”Titanic”, film premiat cu Oscar în 1997. Un alt r

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°