Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simbolistică şi realism

Publicat in Viata Medicala, joi 18 aprilie 2013 ·

Sculptoriţa Ana Rus este o creatoare tenace şi împătimită de ideea tălmăcirii în lut, piatră, metal a marilor taine în care viaţa pre pământ se înveşmântă. Ea nu face decât să dea viaţă materiei, reinventând vechi teme ca – Izvorul, Geneza, Fructul iubirii, Tentaţia cunoaşterii, Puterea dragostei (aceea despre care s-a tot spus că mişcă-n ceruri aştri). Despre creaţia şi evoluţia contemporanei noastre (ce bine ar fi să învăţăm să-i recu­noaştem pe cei de lângă noi care, prin creaţia lor, aduc numelui de român încărcătură de nobleţe dintre acelea care nu se pierde în timp) sculptoriţa Ana Rus, „Viaţa medicală“ a mai publicat cronici, evidenţiindu-i prezenţa în mari expoziţii internaţionale şi naţi Publicitate onale, unde nu de puţine ori a fost recompensată cu prestigioase premii. Anul 2012 i-a adus, pentru a doua oară, Diploma şi Placheta de Aur la Cannes, Franţa, în cadrul expoziţiei Le Monde de la Culture et des Arts. În ţară, activitatea sa s-a concretizat prin realizarea a două lucrări destinate spaţiului public – bustul acad. Gheorghe Ionescu-Siseşti, dezvelit în parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, la come­morarea de 45 de ani a celebrului om de ştiinţă român, şi bustul compo­zitorului Nicolae Bretan, creatorul pri­mei opere române – „Luceafărul“ (2 febr. 1921) şi al operei „Horea“ (1937); eveni­men­tul a avut loc la Alba Iulia, în preziua sărbătorii naţio­nale a româ­nilor de pretutindeni, în deja celebrul parc „Lucian Blaga“ pe ale cărui alei străjuiesc statuile ma­rilor bărbaţi ai artei şi culturii româneşti. Între simbolistica ingenios elaborată a sculpturilor sale şi realismul clasicizant al lucrărilor de for public, se desfăşoară întreaga căutare a artistei, setea ei de a (ne) descifra mesajele unei lumi de taine, cu tot cerul şi pământul, păstrătoare de chipuri ale visului omenesc şi-ale dorului etern de întrupare. Format

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°