Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul PREMIER BULGAR şi-a luat TEREN PE LUNĂ. Care sunt ROMÂNII care "SE VOR MUTA" şi ei acolo

Publicat in Gandul, duminică 24 aprilie 2011 ·

Fostul premier bulgar Serghei Stanişev a declarat cu mândrie că are teren pe Lună. Stanişev este proprietar cu acte al unei parcele din spaţiul extraterestru.

Fostul şef al Executivului bulgar s-a lăudat cu noua sa achiziţie cu prilejul celei de-a 20-a aniversări a Clubului Atlantic de la Sofia.

Citeşte şi Becali, Prigoană, Andreea Marin - vecini pe Lună

Serghei Stanişev intenţionează să-şi aprofundeze cunoştinţele în domeniul astronomiei, una dintre cele mai mari pasiuni ale sale.

Şi românii şi-au cumpărat teren pe Lună. Gigi Becali, Silviu Prigoană şi Andreea Marin vor fi "vecini" pe satelitul natural al Pământului.

În nopţile senine, când Luna răsare pe cer, milionarul Silviu Prigoană o admiră cu ochi de proprietar, scria gândul în august 2008. "La un moment dat, în viaţă trebuie să faci mici atenţii şi cadouri la amici, cunoscuţi şi apropiaţi şi, după ce ai terminat de luat pixuri, brichete, cravate şi alte cele, deja ai faţă de prost să mergi la o petrecere cu asemenea banalităţi. Ideea mi-a venit la un moment dat când am văzut că se vinde teren pe Lună cu 50 de dolari suta de hectare. Atunci mi-am luat o diplomă de proprietate şi am făcut la mai multă lume din cercul meu de prieteni asemenea mici atenţii cu titluri de proprietate pe Lună. În momentul în care vrei să dai un cadou unui miliardar şi nu mai ai ce că are de toate, ce poţi să-i mai oferi? Îi dai o diplomă de-aia: «Uite, bă, eşti proprietar pe Lună. N-a făcut nimeni un gest ca ăsta pe care l-am făcut eu»", a declarat atunci Prigoană.

Om cu picioarele pe pământ, Gigi Becali a privit ca pe-o bizarerie cadoul lui Silviu Prigoană şi a acţionat întocmai: "Eu n-am cumpărat niciodată teren pe Lună. Prigoană, acum vreo cinci ani, de ziua mea, mi-a adus cadou un titlu de proprietate pentru un teren pe Lună, dar eu l-am luat, l-am rupt şi l-am aruncat. Nu vre

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°